România nu este vizată de noul acord între Elveția și UE privind libera circulație a persoanelor

România nu este vizată de noul acord între Elveția și UE privind libera circulație a persoanelor
Consiliul Federal elvețian vrea să mențină acordul cu UE de liberă circulație a persoanelor și după 2009 și examinează proiectul de reînnoire a acestuia, relatează cotidianul Le Temps în ediția electronică, precizând că România și Bulgaria nu sunt vizate de acest acord.
Publicat: 15/02/2012, 11:48
Actualizat: 24/07/2012, 22:59

Consiliul Federal elvețian vrea să mențină acordul cu UE de liberă circulație a persoanelor și după 2009 și examinează proiectul de reînnoire a acestuia, relatează cotidianul Le Temps în ediția electronică, precizând că România și Bulgaria nu sunt vizate de acest acord.

Acordul de liberă circulație a persoanelor a fost încheiat pentru o durată inițială de șapte ani și va fi reînnoit în mod tacit, excepție făcând situația în care una dintre părți decide contrariul înainte de expirarea lui, la 31 mai 2009. În Elveția, Camerele federale se vor pronunța cel mai târziu în iunie pentru ca un eventual vot să aibă loc în timp util. Dreapta dură a amenințat cu lansarea unui referendum împotriva liberei circulații a persoanelor. Un refuz al reconfirmării acestui acord de către populație ar putea afecta și alte acorduri bilaterale.

Prin urmare, Consiliul Federal nu a pierdut ocazia de a lăuda acest acord, pentru contribuția sa la creșterea economică a Elveției. Reconfirmarea lui ar consolida accesul întreprinderilor elvețiene pe piața internă a Uniunii Europene.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Decembrie cu ninsori și crivăț! Meteorologii Accuweather anunță cum va fi vremea luna viitoare, în...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Bahmu și-a scos asul din mânecă! Vești crunte pentru Honorius. Ce le-a cerut judecătorilor, în...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
Zborul la Nisa. Subiectul falsificării documentelor aviatice zguduie finalul campaniei electorale. Probleme majore de GDPR
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Galaxiile UFO, ciudățeniile cosmice pe care astronomii le pot vedea abia acum, cu ajutorul Telescopului...