Comisia Juridică din Camera Deputaților a adoptat, luni, un amendament inițiat de deputatul PSD Eugen Nicolicea, prin care se reintroduce în Codul Penal infracțiunea privind comunicarea sau răspândirea de știri, date sau informații false, dacă prin acestea se pune în pericol siguranța statului.
„Este vorba de reintroducerea infracțiunii prevăzute la articolul 168, alineatul 1, din Codul Penal, cu privire la comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de știri, date sau informații false ori de documente falsificate, dacă prin acestea se pune în pericol siguranța statului. Nu este vorba despre orice știre falsă, ci despre o știre falsă care pune în pericol siguranța statului”, a explicat inițiatorul amendamentului.
Eugen Nicolicea a precizat că această infracțiune a fost eliminată din Codul Penal la inițiativa fostului ministru al Justiției Monica Macovei. „După ce a abrogat această infracțiune, (Monica Macovei, n.red.) a comis această faptă de nenumărate ori, anume a luat legătura cu organisme internaționale și a indus în eroare despre politica României și despre ce se întâmplă în interiror”, a afirmat Nicolicea.
Nicolicea a precizat că această infracțiune se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani, dar a arătat că reintroducerea ei în Codul Penal nu o afectează pe Monica Macovei. „Este o chestiune preventivă. Nici o lege nu acționează retroactiv”, a arătat Nicolicea.
Proiectul de lege urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaților, care are competență decizională.
Mai multe știri pe www.mediafax.ro