Prima pagină » Știri » Doi bărbați au furat gardul prefectului de Bistrița-Năsăud

Doi bărbați au furat gardul prefectului de Bistrița-Năsăud

Doi bărbați, cu vârste de 32 respectiv de 34 de ani, au furat gardul care împrejmuia via prefectului de Bistrița-Năsăud, Szilagyi Ioan, însă polițiștii i-au prins în câteva zile și le-au întocmit dosar penal.

Doi bărbați, cu vârste de 32 respectiv de 34 de ani, au furat gardul care împrejmuia via prefectului de Bistrița-Năsăud, Szilagyi Ioan, însă polițiștii i-au prins în câteva zile și le-au întocmit dosar penal.

Nicușor R. (34 ani) și Călin R. (32 ani), ambii fără ocupație din comuna Lechința, satul Vermeș, au furat, între 21 și 25 ianuarie a.c., 230 de metri liniari de fier beton cu care era împrejmuită via din Tonciu a familiei prefectului Szilagyi Ioan. Potrivit sursei citate, terenul figurează pe numele lui Zsolt Szilagyi (28 de ani), fiul prefectului, care este administratorul unei firme din Bistrița și care, de altfel, a și depus reclamația la poliție arătând că paguba este de 500 de lei. În urma anchetei făcută de polițiști, gardul a fost recuperat în totalitate. Celor doi bărbați li s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Prefectul județului Bistrița-Năsăud nu a fost jefuit pentru prima oară. În anii trecuți, persoane necunoscute i-au furat, din aceeași vie, aracii care susțineau butașii de viță de vie. Prefectul a criticat de mai multe ori activitatea poliției, nemulțumit că oamenii legii nu i-au găsit pe hoți. Ulterior el a decis să-și împrejmuiască via cu gard din fier beton, dar și acesta i-a fost furat, hoții intenționând să-l vândă la fier vechi.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Citește și