Peste 50 de localnici din comuna vasluiană Pușcași au protestat, joi, în fața primăriei din localitate, după ce au primit facturi la energie electrică de zece ori mai mari decât în mod obișnuit. Oamenii susțin că, față de lunile trecute, atunci când plăteau, în medie, 20-30 de lei, la sfârșitul lui ianuarie au primit de la furnizorul de energie electrică facturi de ordinul sutelor de lei.
În aceste condiții, localnicii din Pușcași spun că vor rămâne fără lumină în casă deoarece, la pensiile foarte mici pe care majoritatea le primesc, nu pot să achite nici măcar o parte din contravaloarea facturilor. Localnicii din Pușcași susțin că până la clarificarea situației își vor continua protestele și în zilele următoare, în fața primăriei din localitate. Mulți dintre abonații din Pușcași ai E.ON Moldova spun că vor apela la mijloace extreme pentru a nu rămâne fără lumină și vor vinde din animalele din curte, mai ales că o parte din ei au copii la școală. De partea cealaltă, reprezentanții furnizorului de energie electrică admit că valoarea facturilor primite de oamenii din comuna Pușcași sunt prea mari, dar asta din cauza regularizării consumului de energie electrică, care se face odată la șase luni.
"Nu putem spune acum exact ce s-a întâmplat, dar vom face o serie de verificări pentru a vedea daca valoarea facturilor este reală sau nu. Au mai fost astfel de situații, iar consumatorii noștri s-au convins că nu au dreptate atunci când le-am explicat pe facturi de unde apare acest consum mare", a declarat Sorin Munteanu, purtătorul de cuvânt al E.ON Moldova.
Mai multe știri pe www.mediafax.ro