Prima pagină » Știri » Carrefour va deschide în 2009 un hipermarket la Sibiu

Carrefour va deschide în 2009 un hipermarket la Sibiu

Carrefour România, rețeaua de hipermarketuri controlată de grupul francez cu același nume, va continua și în următorii ani strategia de extindere pe piața românească, anunțând un nou proiect, la Sibiu, care va fi finalizat în 2009.

Carrefour România, rețeaua de hipermarketuri controlată de grupul francez cu același nume, va continua și în următorii ani strategia de extindere pe piața românească, anunțând un nou proiect, la Sibiu, care va fi finalizat în 2009.

Noul hipermarket Carrefour va face parte din centrul comercial European Retail Park Sibiu, cu o suprafață totală de aproximativ 80.000 metri pătrați, situat în sudul orașului, a anunțat, marți, compania de retail. Centrul dispune în prezent de un spațiu de închiriere de aproximativ 50.000 metri pătrați, iar noul hipermarket Carrefour și extinderea galeriei comerciale vor crește suprafața la aproximativ 80.000 metri pătrați. Hipermarketul va avea 13.000 metri pătrați, din care spații de vânzare de 8.000 metri pătrați, și o parcare cu 1.800 de locuri.

În România, Carrefour deține 11 hipermarketuri și intenționează să deschidă în acest an alte șase unități la Suceava, Arad, Oradea, Pitești, Iași și București. Magazinul din București, cu o suprafață mai mică decât formatul standard al retailerului, va necesita investiții de 12 milioane de euro, celelalte cinci unități urmând să coste circa 20 de milioane de euro fiecare.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Citește și