Ministrul Internelor și Reformei Administrative, Cristian David, a fost mandatat ca, după ce se întoarce din Statele Unite, să înceapă consultări cu reprezentanții partidelor pentru stabilirea datei de organizare a alegerilor locale, a declarat, miercuri, premierul Călin Popescu Tăriceanu.
Șeful Guvernului a declarat, săptămâna trecută, că data alegerilor locale va fi stabilită după o consultare cu liderii partidelor parlamentare, precizând că nu are în vedere amânarea alegerilor locale, programate pentru vara acestui an, și că este preocupat ca acest scrutin să nu se suprapună cu perioada de desfășurare a Campionatului European de fotbal.
Campionatul European de fotbal se va desfășura în perioada 7-29 iunie.
Ministrul Cristian David se află în vizită în Statele Unite.
Mai multe știri pe www.mediafax.ro