Prima pagină » Știri » Corlățean cere Guvernului să sprijine încheierea unui Acord de parteneriat și cooperare UE-R.Moldova

Corlățean cere Guvernului să sprijine încheierea unui Acord de parteneriat și cooperare UE-R.Moldova

Europarlamentarul PSD Titus Corlățean a solicitat Guvernului român să sprijine, la viitoarea reuniune CAGRE, încheierea unui nou Acord de parteneriat și cooperare aprofundată UE - Republica Moldova, până la sfârșitul anului.

Europarlamentarul PSD Titus Corlățean a solicitat Guvernului român să sprijine, la viitoarea reuniune CAGRE, încheierea unui nou Acord de parteneriat și cooperare aprofundată UE – Republica Moldova, până la sfârșitul anului.

Potrivit unui comunicat al Delegației PSD din PE, remis, astăzi, Corlățean a precizat că România trebuie să urmărească obținerea unei poziții unitare la nivelul Uniunii Europene care să garanteze o vocație europeană pe termen mediu pentru Republica Moldova. Potrivit sursei citate, în viziunea lui Corlățean, membru al Delegației Parlamentului European pentru relația UE – R. Moldova, este nefiresc ca Uniunea să acorde un statut preferențial Ucrainei -aflată într-o fază mult mai avansată de încheiere a unui acord cu Bruxelles-ul față de Republica Moldova.

Eurodeputatul social-democrat a solicitat o implicare activă a oficialilor de la București pentru a sprijini eforturile Republicii Moldova de apropiere de UE, apreciind că acest lucru presupune mecanisme mai substanțiale decât cele oferite de politica de vecinătate estică a UE. Aceleași idei au fost exprimate de Titus Corlățean duminică, 10 februarie, la Chișinău, în cadrul Congresului de fuziune între Partidul Democrat și fostul Partid Social-Liberal din Republica Moldova.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Citește și