Statele Unite vor avea ocazia că distrugă un satelit de spionaj scăpat de sub control începând de miercuri, după ce naveta spațială Atlantis își încheie misiunea curentă, a declarat un general american, costul total al operațiunii fiind estimat la circa 74 de milioane de dolari, relatează Reuters. Aterizarea navetei este programată pentru miercuri, la ora 09.06 (16.06, ora României), la centrul spațial Kennedy, din Florida.
Pentagonul a anunțat joi că Forțele navale vor încerca să doboare satelitul înainte să intre în atmosferă, cu ajutorul unei rachete tactice modificate, de pe o navă din Oceanul Pacific, pentru a evita posibila scurgere a gazului toxic din rezervorul acestuia. Pentagonul, care va mobiliza trei nave pentru operațiune, plănuiește să folosească o singură rachetă, dar va pregăti alte două de rezervă. Fiecare rachetă costă circa zece milioane de dolari.
Unii experți au criticat decizia de a doborî satelitul, apreciind că riscul ca acesta să provoace pagube pe pământ sunt mici. Ei au sugerat că SUA vor să își testeze abilitatea de a ataca sateliții altor state, însă oficialii americani insistă că scopul lor este să reducă la minim riscurile pentru oameni. Misiunea Pentagonului este să "încerce să protejeze populația" și va avea loc când satelitul va fi la circa 250 de kilometri de Pământ, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Sean McCormack.
Mai multe știri pe www.mediafax.ro