Un ofițer criminalist din Oxford a criticat Ministerul britanic al Apărării, pe care îl acuză că a trimis trupe în Afganistan fără echipamente de bază, înșelând astfel încrederea militarilor, scrie cotidianul The Guardian, în ediția electronică de sâmbătă.
Andrew Walker a sancționat Ministerul Apărării la finalul unei anchete privind moartea căpitanului James Philippson, în vârstă de 29 de ani, ucis în iunie 2006, în timpul unor confruntări cu talibanii. În ancheta sa, militarii britanici sunt descriși ca fiind "total lipsiți de armament". O comisie a armatei care a anchetat moartea lui Philippson a conchis că militarii britanici desfășurați în sudul Afganistanului sunt foarte slab pregătiți, conduși inadecvat și nu au echipamentul "esențial unor misiuni", din cauza "mașinațiilor politice" ale miniștrilor.
Dacă unitatea lui Philippson ar fi fost dotată cu mai mult echipament esențial, în special dispozitive de vedere pe timp de noapte și arme mai ușoare, "atunci șansele ca Philippson să moară s-ar fi redus", a declarat comisia. Ofițerul de artilerie a murit după ce a fost împușcat în cap, în provincia Helmand, într-o misiune de recuperare a unui vehicul.
"Să trimiți militari într-o zonă de conflict fără echipament de bază este de neiertat și constituie o înșelare a încrederii între soldați și cei care îi conduc", a adăugat Walker.
Mai multe știri pe www.mediafax.ro