07:45
Trei persoane au fost grav rănite, luni, după ce un microbuz care asigura legătura între Iași și Chișinău s-a răsturnat pe șosea, lângă satul Bahmut din raionul Călărași al Republicii Moldova, transmite BASA-press.
Șoferul microbuzului, Laurențiu Baron, în vârstă de 24 de ani, din Iași, a pierdut controlul asupra volanului într-o curbă, din cauza vitezei excesive, a precizat Ministerul de Interne moldovean. În urma accidentului, trei dintre cei 17 pasageri au fost răniți grav, fiind internați în spital.
Conform paginii electronice a agenției de presă Noutăți Moldova, șoferul obținuse carnetul de conducere cu numai patru luni în urmă, iar în urma accidentului nu a fost rănit.
Mai multe știri pe www.mediafax.ro