Prima pagină » Știri » Omul de afaceri Silviu Prigoană spune că nu intenționează să candideze pentru Primăria Capitalei

Omul de afaceri Silviu Prigoană spune că nu intenționează să candideze pentru Primăria Capitalei

Omul de afaceri Silviu Prigoană a declarat, joi, că nu candidează la postul de primar al Bucureștiului și nici la postul de primar al vreunui sector, pentru că cetățenii nu îl merită, dar susține că are soluții pentru mai multe probleme ale comunităților bucureștene.

Omul de afaceri Silviu Prigoană a declarat, joi, că nu candidează la postul de primar al Bucureștiului și nici la postul de primar al vreunui sector, pentru că cetățenii nu îl merită, dar susține că are soluții pentru mai multe probleme ale comunităților bucureștene.

La seminarul organizat de Forumul Național al Orașelor, cu tema "Rolul factorului investițional în dezvoltarea urbană", Prigoană a arătat că s-a trezit inclus pe listele unor sondaje electorale, fără ca în prealabil "cineva" să-l fi întrebat dacă dorește să candideze sau nu la funcția de primar. Potrivit lui Silviu Prigoană, în "administrația locală se accede prin partidele politice, iar ulterior, oamenii trebuie să recompenseze partidele". Omul de afaceri a precizat că nu dorește să candideze decât atunci când va avea asigurată adeziunea a peste 90 la sută din populația Capitalei și că în prezent cetățenii bucureșteni, nu îl merită.

Deși nu candidează, Prigoană spune că are soluții pentru câteva din problemele Capitalei, el afirmând că pentru ca cetățenii bucureșteni să poată respira un aer nepoluat, ar trebui introdusă o taxă auto, anuală, pentru utilizarea autoturismului propriu, care să varieze în funcție de anul de fabricație al mașinii și care să se fie de cel puțin o mie de euro pe an. O altă măsură care ar duce la îmbunătățirea calității transportului cu autobuzele RATB și pe care ar dispune-o, în cazul în care ar fi primar, ar fi renunțarea la gratuitățile oferite persoanelor în vârstă pentru mijloacele de transport în comun.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Citește și