Ministrul Sănătății a semnat, joi, un ordin pentru declanșarea unei campanii de control în spitale, farmacii și în cabinetele medicilor prescriptori, această măsură fiind necesară pentru verificarea modului în care sunt respectate standardele, procedurile și realizarea contractelor de management.
Potrivit minsitrului Eugen Nicolăescu, ordinul va fi trimis, în cursul zilei de joi, către autoritățiile care sunt abilitate din toate județele țării, iar vineri dimineață directorii Autorităților de Sănătate Publică județene urmează să se întâlnească cu președinții directori generali ai Caselor Naționale de Asigurărri de Sănătate (CNAS) pentru a stabili echipele care vor merge în control în fiecare județ.
Campania de control din sistemul sanitar se va încheia pe 8 iunie, însă ministrul promite că acțiunile de verificare vor continua și după aceea. Eugen Nicolăescu consideră că deși au fost alocate sume importante pentru sănătate sunt multe lucruri care nu funcționează și trebuie identificate cauzele.
" Așa cum am spus de mai multe ori, bugetul sănătății este în 2007 cel mai mare din 1990 până azi. Am început reforma managerială, am început să o aplicăm și ea se dovedește corectă. Datoria mea ca ministru a fost, în primul rând, să aduc bani în sistem. Banii sunt acum în sistem, bani sunt acum mai mulți ca niciodată, ei se utilizează pentru realizarea politicilor sanitare pe care ministerul sănătății publice le are de îndeplinit prin lege. Avem bani, avem management și cu toate acestea rezultatele se lasă așteptate. Programele pe care le-am inițiat au dorit să fie o apropiere a actului medical de cetățena, dar rezultatele nu sunt pe măsura investițiilor pe care le facem în sănătate. Disfuncțiile constatate de noi, de mass-media, de cetățeni trebuie să-și găsească până la urmă răspunsul în cauzele care generează aceste disfuncții", a declarat, joi, într-o conferință de presă, ministrul. (Mediafax)