Prima pagină » Știri » Armand Assante vine la premiera filmului lui Cristian Nemescu la București

Armand Assante vine la premiera filmului lui Cristian Nemescu la București

Actorul american Armand Assante va veni la premiera filmului "California Dreamin' (nesfârșit)", în regia regretatului Cristian Nemescu, ce va avea loc vineri seară, la CinemaPRO, de la ora 19.30, informează MediaPro Distribution.

Actorul american Armand Assante va veni la premiera filmului "California Dreamin’ (nesfârșit)", în regia regretatului Cristian Nemescu, ce va avea loc vineri seară, la CinemaPRO, de la ora 19.30, informează MediaPro Distribution.

"Voi veni și la premiera filmului din București, din respect pentru Cristi și pentru acest film excepțional", a anunțat actorul la cea de-a 60-a ediție a Festivalului de la Cannes, unde primul și ultimul lungmetraj al lui Nemescu a câștigat premiul Un Certain Regard.

La premiera românească vor păși pe covorul roșu, alături de Armand Assante, actorii Răzvan Vasilescu, Maria Dinulescu, Alex Mărgineanu, Ion Săpdaru, Andi Vasluianu, precum și alți membri ai echipei.

"Am fost de-a dreptul emoționat de ceremonia de la Cannes. Prima dată din cauza încărcăturii emoționale a filmului și apoi în momentul în care s-au aprins luminile, iar eu și Răzvan ne-am ridicat în picioare", a spus Assante după ceremonia de decernare a premiului.

"Reacția publicului a fost una de-a dreptul mișcătoare la adresa filmului și la adresa dragului nostru prieten și coleg, Cristian Nemescu. Andrei Boncea, Răzvan și cu mine stăteam nemișcați în timp ce aplauzele păreau să dureze o eternitate. Am fost foarte emoționați de victoria lui Cristi și de faptul că el trebuia să fie acolo, alături de noi. Un moment extrem de puternic, pe care nu-l voi uita niciodată", a adăugat actorul american.

Produs de MediaPro Pictures, "California Dreamin’ (nesfârșit)" îi are în rolurile principale pe Armand Assante, în rolul căpitanului american Jones, responsabil cu amplasarea unui radar NATO la granița României cu Serbia, și pe Răzvan Vasilescu, în rolul lui Doiaru, un șef de gară excesiv de zelos și, totodată, un mafiot local.

Povestea se întâmplă în 1999, într-un sat din Bărăgan. Un tren NATO care transportă echipament militar este oprit în gară pe motiv că nu are toate actele necesare. Venirea americanilor cu o întârziere de 55 de ani în România transformă mica așezare într-un tărâm al tuturor posibilităților. Iar în timp ce între fata șefului de gară (Maria Dinulescu) și un soldat american (Jamie Elman) se înfiripă o poveste de dragoste, între Doiaru și căpitanul Jones începe un război al nervilor. (Mediafax)

Citește și