O fetiță de trei ani a supraviețuit unei căderi de cinci metri, printr-un luminator

O fetiță de trei ani a supraviețuit unei căderi de cinci metri, printr-un luminator
O fetiță în vârstă de trei ani a scăpat cu viață după ce a căzut de la cinci metri înălțime, printr-un luminator de sticlă din clădirea Primăriei municipiului Iași, chiar lângă cabinetul primarului Gheorghe Nichita, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Publicat: 15/02/2012, 09:40
Actualizat: 30/05/2012, 23:50

O fetiță în vârstă de trei ani a scăpat cu viață după ce a căzut de la cinci metri înălțime, printr-un luminator de sticlă din clădirea Primăriei municipiului Iași, chiar lângă cabinetul primarului Gheorghe Nichita, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit medicilor, copilul are șanse să își revină. Fetița și mama sa așteptau să intre în audiență la un birou aflat la etajul al doilea al Primăriei. La un moment dat, copilul a scăpat de sub supravegherea mamei și a pășit pe luminatorul de pe podea.

"Este o enigmă cum a putut ajunge copilul acolo. Luminatorul este protejat de gărduț metalic, cu bare apropiate. Ori s-a strecurat printre bare, ori a escaladat gărduțul", a declarat Andrei Trofor, purtătorul de cuvînt al Primăriei.

Imediat ce a ajuns pe sticla luminatorului, acesta a cedat, iar fetița a căzut în gol cinci metri.

"A căzut în holul de dedesubt într-o ploaie de cioburi și, cu excepția covorului plușat, nu exista nimic care să-i amortizeze căderea. Era plină de julituri și vânătăi cînd au sosit medicii, dar totuși în viață", a adăugat Trofor.

Fetița a fost transportată de urgență la Spitalul de Neurochirurgie, unde se află și acum, sub supravegherea doctorilor. Surse apropiate conducerii spitalului susțin că fetița nu a suferit niciun traumatism grav, starea sa este stabilă, iar medicii sunt optimiști. Autoritățile locale au declanșat deja o anchetă pentru a lămuri împrejurările în care s-a produs incidentul. (Mediafax)

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...