20:29
Opt persoane au fost rănite, joi la prânz, în municipiul Brăila, după ce un taximetru a lovit un maxi-taxi plin cu pasageri, care în urma impactului a fost proiectat pe trotuar și s-a răsturnat.
Potrivit polițiștilor de le Serviciul Rutier, mașina în regim maxi-taxi circula regulamentar, fiind lovită de un taximetru, pe o arteră cu trafic intens din Brăila. După impact, mașina maxi-taxi a fost proiectată pe trotuar, răsturnându-se.
În urma accidentului au fost rănite opt persoane, toți fiind pasageri în maxi-taxi. Răniții au fost duși cu mai multe ambulanțe la Spitalul de Urgență din Brăila. Cel mai grav rănit este un copil în vârstă de 10 ani, care a suferit un traumatism cranio-cerebral. (Mediafax)