Câștigătorul crizei: Moș Crăciun

Câștigătorul crizei: Moș Crăciun
Publicat: 20/01/2014, 10:05
Actualizat: 03/02/2019, 08:45

Parcă niciodată Moș Crăciun n-a mai fost așa de ocupat. De pe 12 decembrie, muncește la foc continuu, dis-de-dimineață până noaptea târziu. Criza nu l-a lovit nici un pic, ba chiar îi priește. Anul ăsta, agenția de închiriat Moși a lui Bogdan Balamat are de două-trei ori mai multe comenzi decât în 2007. De acum și până în ziua Crăciunului, Moșul de agenție are de făcut teren în câteva sute de locuri: la grădinițe, la firme și la petreceri private. Astea sunt puse la cale de familiști, în apartamente de bloc. Ba unii l-au arvunit pe Moșul ca la nuntă, încă din luna august. Și prețurile sunt duble față de anul trecut: 300 de lei pentru vreo 40 de minute.

Un Moș harnic câștigă 500 de euro în trei zile. Dar părinții nu se mai uită la prețuri când semnează contractul. Ba unii plătesc fără să clipească chiar și „amenda” de depășire a orarului. Dacă copilul trage de Moș și nu-l mai lasă să plece, părintele plătește câte 150 de lei pentru fiecare sfert de oră în care a stat în plus.

Nu se mai pune că, tot trăgând de Moș, picii reușesc de multe ori să-i rupă costumul sau să-l lase fără barbă. „Anul trecut, la o petrecere privată unde s-au strâns mai mult familii, clienții s-au lălăit prea mult. S-au gândit că ar fi bine ca Moșul să dea cadoul fiecărui copil în mână, numai după ce spune o poezie, așa că s-a depășit lejer programul. Părinții n-au avut nimic împotivă să plătească în plus, ba chiar li s-a părut firesc. Pe de altă parte, deși scrie clar în contract că plătești dacă-l întârzii pe Moș, unii clienți refuză cu încăpățânare să o facă”, spune Bogdan.

200 de euro, o burtă profesionistă de Moș Crăciun

Chiar și în plină criză, părinții ar plăti oricât, numai ca Bogdan să le aducă pe așa-zisul „Moș Crăciun cu barbă adevărată”. Pentru Moș deghizat, anul ăsta nu sunt decât 6, 7 cereri. Asta fiindcă toți copiii sunt ispitiți să tragă de barbă, ca să se convingă singuri că Moșul nu e un fals. Dar un asemenea Moș se găsește greu de tot.

„De fapt, el poate să fie un om mai în vârstă sau și ceva mai tânăr, cu barbă lungă, albă, și cu părul cărunt. Nu e neapărată nevoie să aibă și sprâncenele la fel, că oricum poartă ochelari. Însă e greu de găsit așa ceva, că bărbații nu mai poartă barbă lungă”, spune Bogdan. La agenția lui există un singur „Moș cu barbă adevărată”.

Are 55 de ani, îl cheamă Ștefan, lucrează în confecții și se pricepe de minune la copii. Un singur defect are: e cam slăbuț. Dar asta se rezolvă repede, legându-și peste burtă o ditamai perna umplută cu puf de gâscă. Sigur, există și burți speciale, din silicon, bine prinse în hamuri, dar una ca asta bate spre 200 de euro, or, toată lumea știe că Moșul nu-i un bogătan. Anul trecut, a mai fost la agenție încă un Moș Crăciun cu barbă adevărată: Vasile cel burtos, bunic la 60 de ani, dar a plecat în Canada. Moșii nedeghizați, „reali”, cu barbă lungă, sunt de găsit mai mult printre…. homleși. Dar nici o agenție nu-i ia, că, deși n-ai zice, jobul de Moș Crăciun este foarte pretențios.

„Ho, ho, ho”, proba de foc la funcția de Moș

„În primul rând, nu trebuie să fie ramolit. Noi îi căutăm pe cei mobili, sprinteni, care să poată dansa cu copiii. Apoi, e musai să știe să spună glumițele potrivite, la momentul potrivit, să știe poezii și povești. Dacă ajunge la o firmă, trebuie să știe să glumească politicos cu secretara sau să vorbească cu șefii. Să fie spontan, de fapt. Clar, Moșul trebuie să și aibă ceva în cap, nu numai obraji dolofani”, spune Bogdan. La interviurile de angajare, selectează Moșii la sânge, după o grămadă de criterii. E atent la tonul candidatului, că trebuie să știe să vorbească familiar și cald, ca să nu sperie copiii. Apoi se uită fix în ochii omului, trebuie să aibă o „uitătură” blândă și ochii mici; sunt respinși din start Moșii cu ochii prea mari sau cu privirea ciudată, prea fixă, ori ăia care privesc cruciș.

Altă probă: CV-ul. Trebuie să fie curat ca lacrima. Odată s-a prezentat la interviu un bărbat care dăduse anunțuri pe net că face masaj erotic. A fost respins din start. Dar proba cea grea e „Ho, ho, ho!”. E greu de explicat cum trebuie să sune un „ho, ho, ho” veritabil. „Păi trebuie să iasă cumva din vorbe, natural și firesc, din toată ființa Moșului, nu să pară artificial, ca și cum s-ar forța anume să-l spună. Că doar cu el apare în fața copilului”, explică Bogdan.

Sub nici o formă, Moșul n-are voie să miroasă a tutun sau a băutură. Și în Ajun tentația e uriașă, că toți părinții îl îmbie cu câte o țuicuiță, să se mai încălzească. „Am avut odată un Moș care a băut, dar l-a deconspirat spiridușul său, așa că am fost nevoit să-l dau afară. Nu se poate așa, nu știi dacă omul ține la băutură. Apoi, stă întotdeauna foarte aproape de fața copilului. Cum e să-l întrebi dacă a fost cuminte și s-a spălat pe dinți, în timp ce îi sufli în nas tutun sau bere?”.

Bogdan Balamat și-a înființat agenția de închiriat Moși din anul trei de facultate, împreună cu un asociat. Are 23 de ani și chip de puști. În perioada Sărbătorilor, muncește pe brânci împreună cu cei 4, 5 Moși de închiriat. El este spiridușul, ajutorul Moșului. Îl ajută la cărat cadouri, îi conduce mașina, sau îi citește copilului lista cu „fapte bune și fapte rele”. Lista e dovada de netăgăduit că Moșul e autentic. Altfel, de unde ar ști el cu atâta exactitate ce rele a făcut copilul? La plecare, spiridușul Bogdan se bagă între copii și, pe furiș, le suflă la ureche: „Măi, dar voi chiar credeți în Moș Crăciun?”.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
China anunță că a construit o armă similară cu Steaua Morții din „Războiul Stelelor”