Românul care dă fursecuri la tot Berlinul

Pe scurt: un bărbat stă în bucătărie și face fursecuri pe care le livrează personal și gratuit unor necunoscuți. E Dan Tobescu, cunoscut drept „Fursecul”, tipul care trimite gratis – în schimbul unui mail – prăjituri ecologice de el, oriunde în București, celor care îl conving în scris că merită cookies.

În timp, când vorba – ca și prăjitura – se află pe buzele tuturor internauților, Tobescu îi provoacă pe amatorii de dulciuri să intre într-o cursă cu indicii în căutarea delicioaselor fursecuri. Îndrăgostit de normalitate și București, bărbatul încerca să-i facă pe „jucători” să deschidă ochii asupra orașului, asupra străzilor, asupra istoriei și să facă conexiuni între fapte, locuri, oameni și evenimente. Până de curând, asta se întâmpla în București, unde 5 sau 50 de oameni primeau săptămânal prăjiturele fără E-uri, conservanți și grăsimi hidrogenate ale lui Dan Tobescu. Acum se întâmplă la Berlin.

Povestea lui Tobescu începe în urmă cu 33 de ani. Și-a petrecut copilăria la Düsseldorf, unde a trăit până la 7 ani, apoi s-a mutat la București, unde a învățat la Școala germană, actualul Colegiu Goethe, în spatele ASE-ului. De altfel, pe diploma lui de bac scrie „limba maternă: germană”. Altfel, e fan al unui producător suedez de mașini, are cont pe Facebook și ascultă Ladytron, care promovează un stil electro, new wave. În CV, Dan Tobescu e absolvent de Jurnalism și inițiatorul – mai târziu, producătorul – unui proiect media, ProMotor. Ulterior a renunțat la presă și a deschis împreună cu soția lui, Cristina, o cafenea în București. Sătul de experiența cu bucătarii, aici a luat șorțul din cui și a trecut în spatele bancului de lucru, pregătind dulciurile. După ce-a vândut businessul, și-a deschis un blog, care avea să-l transforme dintr-o persoană într-un personaj. Din 28 mai, anul trecut, Tobescu devine, peste noapte, „Fursec”. Dacă în prima zi, blogul a avut zero accesări, în cea de-a treia ajunge la 95. Acesta a fost începutul unei nebunii dulci.

Fursecul – atac la prăjitura nemților

Proiectul său, care se bazează, potrivit inițiatorului, „pe bunul simț al celor care vor să facă parte din el”, nu este unul comercial. Cu toate astea, orice contribuție este binevenită, fie că se măsoară în bani, într-un borcan cu dulceață de afine sau un kilogram de zahăr eco. Ceea ce părea inițial nebunie – „românii nu mai cred în dărnicie și devin suspicioși când primesc fără să li se pretindă altceva în schimb” -, se transformă în scurtă vreme într-o rețea de prieteni, iar Tobescu ajunge să-și creeze un al doilea blog, pentru Berlin și nu numai: www.IAmCookie.com.

Din februarie, Dan Tobescu trăiește într-o casă frumoasă și veche din Mitte, „în centrul centrului, în cartierul evreiesc”. „Pe termen scurt, aici fac varianta germană a blogului românesc, Fursecul Mecanic, spune Tobescu. Pe termen lung, mi-aș dori să am o mică afacere care să aibă legătură cu domeniul fursecurilor. În clipa în care o să simt că este momentul, o să o încep, dar nu știu dacă o să fie la Berlin sau altundeva. În orice caz, nu în România. Am ales Berlinul pentru că este orașul german care oferă toate avantajele pe care le poate oferi un oraș german, la care se adaugă cele ale unei metropole europene.”

„M-am întâlnit cu câțiva din proprietarii celor mai citite bloguri berlineze, ca să le povestesc despre proiect. Toată lumea – foarte entuziasmată, nu doar de proiect în sine, ci și de fursecuri. Acum, adevărul e că înainte de sosire îmi făcusem temele încă de la București și știam care sunt considerate locurile cu cei mai buni cookies din Berlin. Sunt 4-5, nu sunt multe, dar elogiile pe care diferiți useri le-au scris pe site-uri mă puseseră puțin pe gânduri (…). Între timp m-am lămurit: ale mele sunt cele mai bune din Berlin – fără modestie, pentru că nu e cazul. Toată săptămâna trecută am cumpărat, degustat, analizat, întrebat, cercetat și am ajuns la concluzia că fie nemților le plac cookies mai către uscat și nisipos (puțin probabil), fie nu le-a făcut niciodată nimeni cookies așa cum trebuie făcuți: crocanți în exterior și moi în mijloc.”

România, ediție specială

„Fursecul românesc o să rămână un proiect viu, spune Dan Tobescu, dar cu o frecvență micșorată: în loc să fie câte o căutare de indicii pe săptămână, ea va fi sub forma unei ediții speciale, o dată la 2-3 luni, când mai vin în țară. În tot acest timp, însă, o să public săptămânal update-uri de la Berlin, pentru că cititorii blogului merită să știe ce fac în timpul ăsta. Am afirmat, într-adevăr, de mai multe ori că aș preda cu plăcere povestea unei persoane care să aibă anumite calități. N-am găsit-o până acum. Componenta financiară înseamnă că Fursecul Mecanic nu este un proiect care să se autosusțină, astfel încât cel care se ocupă de proiect trebuie să aibă și mijloacele financiare pentru a-l derula.”

Deocamdată, banii lui Tobescu provin dintr-o firmă activă în domeniul dulciurilor publicitare, „fără legătură cu pasiunea mea pentru gătit, în ciuda faptului că are la bază cuvântul «dulciuri»”, spune proprietarul. Este vorba despre reprezentanța în România a celui mai mare producător de dulciuri personalizate din Europa, o firmă germană.

Să fie o astfel de idee generoasă – de a prepara dulciuri din ingrediente ecologice la comandă – un business în vreme de criză? Da, spune Tobescu. „Nu doar pe timp de criză, ci în orice perioadă, o idee se poate transforma într-un business. Nu vă pot spune cât te poate ajuta financiar o astfel de afacere, având în vedere că n-am încercat lucrul ăsta, dar în mod cert o idee de afacere individuală este respectată în alte țări și sprijinită de toată lumea, de la autorități până la client, spre deosebire de țara noastră, unde din păcate lucrurile stau altfel. Și nu vreau să încep cu „autorități corupte”, „pesimism generalizat”, „clientelă apatică”, deși ar trebui s-o fac. În România, lumea nu știe să se mai entuziasmeze de nimic, aici orice inițiativă este primită cu bucurie și plăcere.”

Info plus:

Cât costă o miniafacere bio

Bogdana Ghinescu și Ileana Muntean sunt proprietarele unui mic magazin de produse alimentare ecologice și tradiționale. Deschis în urmă cu un an, într-o zonă verde din apropierea parcului Cișmigiu, buticul eco a reprezentat o investiție inițială de 80.000 de euro. Potrivit Bogdanei Ghinescu, deocamdată nu se poate pune problema amortizării investiției sau a profitului, ci doar aceea a „supraviețuirii”. În vreme de criză, clienții cumpără mai puțin și mai chibzuit, fapt ce se reflectă în cifre. „Vindem la 60-70% din volumul ultimului trimestru din 2008. Produsele noastre costă mai mult decât cele convenționale și asta pentru că lucrăm cu furnizori certificați și cu materii prime organice.” La finele primului an, magazinul celor două prietene a înregistrat o cifră de vânzări de 90.000 de euro.

„În București făceam între 5 și 50 de livrări săptămânal, în funcție de câți câștigători hotăram că vor fi în acea săptămână. La Berlin o să mențin ritmul: un tip de fursec pe săptămână.” – Dan Tobescu (blogger)

„Visele nu știu dacă se împlinesc mai frumos în Germania decât în alte țări, dar în mod cert se împlinesc. Din păcate, nu pot spune asta despre România, unde visele sunt, de cele mai multe ori, călcate în picioare.” – Dan Tobescu (blogger)