Cozmâncă se autosuspendă din PSD

Cozmâncă se autosuspendă din PSD
Fostul lider social-democrat Octav Cozmâncă a anunțat, duminică, printr-o scriosoare deschisă adresată "membrilor și electoratului PSD", că se autosuspendă din partid, motivând că PSD nu mai e un partid de stânga, nu are, din aprilie 2005, un lider autentic, fiind condus de "grupuri de interese".
Publicat: 16/02/2012, 08:53
Actualizat: 27/02/2012, 01:55

Fostul lider social-democrat Octav Cozmâncă a anunțat, duminică,printr-o scriosoare deschisă adresată „membrilor și electoratuluiPSD”, că se autosuspendă din partid, motivând că PSD nu mai e unpartid de stânga, nu are, din aprilie 2005, un lider autentic,fiind condus de „grupuri de interese”.

„Decizia mea de autosuspendare din PSD este motivată șitemeinică. Nu părăsesc partidul și membrii săi adevărați, dar nu amnimic în comun cu indivizi care au trădat, care au privatizatpartidul, care sunt avizi de putere, care sunt aventurieri politiciși care sacrifică PSD pentru satisfacerea intereselor personale,dar și ale celor apropiați: soții, soți, copii, soacre, amante,interlopi, mafioți etc”, arată Octav Cozmâncă în scrisoareadeschisă, redactată în nouă puncte.

În documentul citat, Cozmâncă adresează un îndemn „oamenilorserioși și demni din PSD”, de „a analiza cu responsabilitatesoarta, orientarea și conduita Partidul Social Democrat, de adecide în deplină cunoștință de cauză asupra liderilor centrali șilocali, fiindcă decid pentru ei și familiile lor, pentru PSD,pentru electoratul de stânga, pentru România”.

Fostul lider PSD Octav Cozmâncă declara, în 9 septembrie, pentru”Gândul”, că „într-o săptămână-două” își va anunța oficialrevenirea în politică și că este foarte posibil ca locul său să fieîn staff-ul lui Sorin Oprescu, pentru a-i coordona campania.

„Am avut o discuție cu el. Încă nu am luat o decizie clară șiangajantă sută la sută, dar este o variantă foarte posibilă. Voiface un anunț sigur într-o săptămână-două”, a declarat el.

Octav Cozmâncă a coordonat echipa tehnică a PSD pentru toatecampaniile electorale din 2004. Fost ministru al AdministrațieiPublice, el a fost președinte executiv al PSD, însă la Congresuldin 2005 nu a candidat pentru nici una dintre funcțiile înconducerea partidului alese atunci.

Mediafax

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
„Zici că noi alegem președintele în America” Dan Negru vorbește despre prioritățile românilor după anunțul...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Bombardiere americane sosesc în România pentru misiunea Bomber Task Force 24-4. Acestea au fost interceptate...
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Românii sunt verificați. ANAF face măcel. Este obligatoriu în România
Cel mai șocant film horror din istorie. E cea mai profitabilă producție
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor