Un nou mesaj al lui Osama ben Laden către europeni

Un nou mesaj al lui Osama ben Laden către europeni
Liderul rețelei al-Qaida, Osama ben Laden, le cere țărilor europene, într-un mesaj audio publicat vineri, să își retragă trupele din Afganistan, a anunțat SITE, centrul american de supraveghere a site-urilor islamiste, transmite AFP.
Publicat: 16/02/2012, 08:53
Actualizat: 23/02/2012, 18:34

Liderul rețelei al-Qaida, Osama ben Laden, lecere țărilor europene, într-un mesaj audio publicat vineri, să îșiretragă trupele din Afganistan, a anunțat SITE, centrul american desupraveghere a site-urilor islamiste, transmite AFP.

Acest mesaj, postat pe forumuri jihadiste și cu o durată de aproapecinci minute, este însoțit de o imagine fixă a lui Osama ben Laden.El este subtitrat în limbile engleză și germană, precizeazăSITE.

Rețeaua al-Qaida a adresat în ultima săptămână trei mesajeGermaniei. Acestea îl prezintă de fiecare dată pe „Abu Talha”, ungerman de origine marocană cunoscut de serviciile de securitategermane ca Bekkay Herrach, în vârstă de 32 de ani, originar dinBonn.

Ultimul a fost publicat vineri și a reiterat amenințările împotrivaGermaniei înainte de alegerile legislative de duminică. Acesta nuinclude amenințări specifice cu atentate, dar, potrivit centurluide supraveghere a site-urilor islamiste IntelCenter, „amenințareacu un atac din partea al-Qaida sau a unor persoane afiliate înGermania sau împotriva intereselor germane din străinătate (sesituează) la un nivel ridicat”.

Cel mai recent mesaj audio al liderului rețelei al-Qaida, Osama benLaden, fusese difuzat de site-ul As-Sahab la două zile dupăcomemorarea a opt ani de la atentatele de la 11 septembrie din SUA,revendicate de mișcarea sa, care s-au soldat cu moartea a 3.000 depersoane.

El a cerut atunci poporului american să exercite presiuni asupraCasei Albe pentru a pune capăt războaielor din Irak și dinAfganistan, în schimbul opririi atacurilor sale.

Mediafax

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Rechinii din largul coastei Braziliei au fost testați pozitiv la cocaină. Experții trag un semnal...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Misterul morții lui Andrei Versace. Avocatul Adrian Cuculis a explicat principalele ipoteze: „Ar putea să...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Gafă de proporţii comisă de Adidas: a creat un model de încălţări în amintirea JO...
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Vestea care a distrus-o pe Simona Halep: A fost ca și cum mi-ai înfipt un...
Cum au fost păcăliți pensionarii. Abia acum s-a aflat
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
O adevărată „mină de aur”: 800 de tipuri de grâu ar putea salva lumea