Prima pagină » Știri » CERN a repornit acceleratorul de particule

CERN a repornit acceleratorul de particule

Cel mai mare accelerator de particule din lume (LHC), de la Centrul european pentru cercetare nucleară (CERN), a fost repornit, vineri seară, după 14 luni de la producerea a două pene succesive, la câteva zile de la inaugurarea oficială a acestuia, în septembrie 2008, transmite AFP.

Cel mai mare accelerator de particule din lume(LHC), de la Centrul european pentru cercetare nucleară(CERN), a fost repornit, vineriseară, după 14 luni de la producerea a două pene succesive, lacâteva zile de la inaugurarea oficială a acestuia, în septembrie2008, transmite AFP.

Astfel, mai multe particule au fost injectate în accelaratorvineri seară, în jurul orei 22.00.

„Este nemaipomenit să vedem atomi cirulând în LHC din nou”, adeclarat directorul general al CERN, General Rolf Heuer.

Acceleratorul de particule ar putea permite cercetătorilor săafle compoziția universului.

LHC a fost repornit la peste un an de la producerea a două penesuccesive, la câteva zile de la inaugurarea oficială a acestuia, înseptembrie 2008.

Prima pană a avut loc la 48 de ore după lansareaacceleratorului, în timp ce cea de-a doua, foarte gravă, a provocatdistrugerea a 53 de magneți, care au necesitat reparare sauînlocuire. În plus, noi sisteme de securitate au fost instalatede-a lungul acestui cilindru de 27 de kilometri, aflat la oadâncime de 100 de metri sub pământ, de o parte și de alta afrontierei franco-elvețiene, în apropiere de orașul Geneva.

Construirea acestui accelerator de o precizie de neegalat anecesitat peste 12 ani, mobilizând peste 7.000 de fizicieni șiinvestiții de circa 3,76 miliarde de euro.

Mediafax

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Unde trăiesc femeile cel mai mult: Top 10 țări cu cea mai mare longevitate
Digi24
VIDEO Suma exorbitantă pe care Kevin McCallister din „Singur acasă 2” ar plăti-o astăzi la Plaza, hotelul lui Donald Trump
Cancan.ro
Accident mortal la metroul din București! O femeie a fost lovită când trenul a intrat la peron. Cum s-a petrecut tragedia
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă prezentatore TV e din nou însărcinată!
Adevarul
De ce suntem mereu pe ultimul loc în Europa? „Avem cel mai mare consum de divertisment ieftin: TikTok 12 ore/zi”
Mediafax
Care sunt orele de liniște la bloc în weekend. Ce reguli stricte sunt pentru programul de liniște
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
„Era ca un abator”. O rusoaică povestește grozăviile de pe frontul din Ucraina, pe care i le-a arătat fiul său pe telefon
Cancan.ro
Ce a pățit această femeie din Germania, după ce a primit în chirie un cuplu de români. Ce au lăsat în urmă Ionel și Florentina
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
Obiectul interstelar 3I/ATLAS transportă CEVA, anunță NASA
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Ar putea fi „Steaua din Betleem” o planetă? Un vizitator strălucitor ne oferă un indiciu