Rata anuală a inflației a crescut în noiembrie pentru prima datădupă opt luni consecutive de declin, de la 4,3% la 4,65%, încontextul unei majorări lunare de 0,67%, determinată în principalde avansul prețurilor la țigări și combustibili, potrivit datelorpublicate, vineri, de INS.
Inflația anuală a intrat pe un trend descrescător începând cu lunamartie, iar pe parcursului anului 2009 prețurile au raportat îndouă luni consecutive, respectiv iulie și august, scăderi lunare de0,07% și, respectiv, 0,19%.
În noiembrie față de decembrie 2008, creșterea prețurilor a fost de4,41%, cu 0,09 puncte procentuale sub estimarea Băncii Naționale aRomâniei pentru finele acestui an, dar și față de limita superioarăa țintei stabilită pentru 2009, de 4,5%.
În noiembrie anul acesta, creșterea lunară a prețurilor a fostdeterminată în principal de mărfurile nealimentare, care au urcatcu 1,11% comparativ cu luna anterioară. Avansul mărfuriloralimentare și cel al serviciilor au fost mai mici, de 0,41% și,respectiv, 0,14%.
În cadrul grupei mărfurilor nealimentare, prețurile la tutun șițigări au urcat cu 5,48%, iar cele la combustibili au consemnat unavans de 1,66% față de luna anterioară. O creștere importantă aavut loc și la încălțămite, unde prețurile au urcat cu 0,59%.
La mărfurile alimentare, cea mai mare creștere a fost consemnată laouă, ale căror prețuri au avansat cu 7,46% față de octombrie.Fructele proaspete s-au scumpit cu 2,34%, iar legumele cu1,87%.
În sectorul serviciilor, prețurile au fost relativ constantecomparativ cu luna octombrie, cea mai importantă creștere fiindînregistrată de grupa „alte servicii”, de 0,48%.
Creșterea medie a prețurilor pe total în ultimele 12 luni(decembrie 2008 – noiembrie 2009) față de precedentele 12 luni(decembrie 2007 – noiembrie 2008) determinată pe baza IPC cât șicea determinată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum(IAPC) a fost de 5,7%.
Banca Națională a României a stabilit pentru 2009 o țintă deinflație de 3,5%, cu un interval de variație de plus/minus un punctprocentual, și estimează că indicatorul se va plasa la 4,5% în lunadecembrie.
Inflația reprezintă unul dintre criteriile fixate în cadrulacordului stand-by semnat de România cu Fondul MonetarInternațional, pentru o finanțare de circa 13 miliarde de euro.