Țopescu le propune senatorilor pauze de exerciții fizice, în cazul ședințelor lungi

Țopescu le propune senatorilor pauze de exerciții fizice, în cazul ședințelor lungi
Senatortul PNL Cristian Țopescu a propus, marți, ca, în cazul unor ședințe prelungite, senatorii să iasă pe hol și să facă mișcări de dezmorțire a coloanei vertebrale și de activare a articulațiilor.
Publicat: 16/02/2012, 10:10
Actualizat: 18/02/2012, 16:41

Senatortul PNL Cristian Țopescu a propus, marți, ca, în cazulunor ședințe prelungite, senatorii să iasă pe hol și să facămișcări de dezmorțire a coloanei vertebrale și de activare aarticulațiilor. „Pentru că privesc colegii mei în ce poziții stauîn comodele fotolii în care se află, v-aș propune, pentru cădumneavoastră (președintele de ședință, Teodor Meleșcanu – n.r.)ați făcut sport, ca, în cazul unor ședințe maraton, din două îndouă ore, să ieșim aici, pe hol, să facem câteva mișcări dedezmorțire a coloanei vertebrale și de activare a articulațiilor,pentru că dacă mâncăm biscuiți și chips-uri ne vom îngrășa și vomtrăi puțin”, a spus el.

Intervenția lui Țopescu a venit după ce președintele de ședință,senatorul PNL Teodor Meleșcanu, a anunțat că dorește să încheieședința mai repede deoarece unii dintre senatori, fiind trecut deora prânzului, au început să mânânce, în bănci, „mâncarenesănătoasă”. „Aș vrea să încheiem. Sunt câțiva colegi care auînceput să mănânce biscuiți și mâncare de aceasta nesănătoasă.Domnul Mutu (senatorul PDL Gabriel Mutu – n.r.) era cu o pungă dechips-uri”, a remarcat Teodor Meleșcanu.

Mediafax

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Avertisment NASA: Un fenomen „ciudat” poate lovi oricând lumea
Minivacanță de 4 zile în august pentru angajații din România. Cine beneficiază de cele 4...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Ce au făcut Bianca și Robert după circul și eliminarea de la Insula! Adevărată telenovelă...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Momentul în care Denis Repka se izbeşte cu motocicleta de un parapet. Omul de afaceri a...
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
Diana, tânăra ucisă de soț cu toporul, a fost înmormântată de ziua copilului ei: „Ea...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Ministerul Culturii vrea să cumpere Palatul Reginei Maria din Mamaia
Un ȘARPE MORTAL a eliberat suficient VENIN cât să UCIDĂ 400 de oameni
Plan de pace în Ucraina. Anunț istoric din SUA: Războiul se oprește imediat
Alan Abel, cel mai mare farsor al secolului XX. Una dintre născocirile sale a durat...
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Gabriela Cristea se pregătește să deschidă o cofetărie în București! „Am fost la Disneyland și...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
O listă de cumpărături veche de milenii, găsită pe o tăbliță cu scris cuneiform