UNUL DINTRE CEI MAI PERICULOȘI INTERLOPI DIN ROMÂNIA A FOST ARESTAT. Își strangula și electrocuta victima ca să plătească 25.000 de euro

UNUL DINTRE CEI MAI PERICULOȘI INTERLOPI DIN ROMÂNIA A FOST ARESTAT. Își strangula și electrocuta victima ca să plătească 25.000 de euro
Publicat: 11/01/2013, 10:39
Actualizat: 07/02/2019, 04:47

Anchetatorii au descins, miercuri, în șapte localități și au luat la audieri 22 de persoane implicate în gruparea „Sportivilor”, în cadrul unei investigații privind fapte de violență, una dintre victime fiind lovită, strangulată și electrocutată pentru a o determina să plătească 25.000 de euro.

Printre cele 22 de persoane ridicate în cadrul acestei anchete se află și liderul grupării „Sportivilor”, Radu Roșca, pentru care procurorii DIICOT au emis un mandat de aducere.

Astfel, Radu Roșca, alături de complicele său Ștefan Chețea, este audiat de procurorii DIICOT-Serviciul Teritorial Brașov.

Surse judiciare susțin că Roșca este „protejat” de oameni din Poliție, motiv pentru care investigația DIICOT în cazul acestuia și planul anchetei au fost confidențiale.

Astfel, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov au făcut 22 de percheziții domiciliare pe raza municipiului Brașov (12) și București (trei) și în localitățile Deva (una), Râșnov (două), Zărnești (una), Tîrgu Mureș (2) și Medgidia (una), în vederea destructurării unui grup infracțional organizat, constituit din 16 persoane și coordonat de către învinuiții Ștefan Chețea (34 de ani), din Brașov și Radu Cristian Roșca (32 de ani) din București, informează DIICOT.

Învinuitul Radu Cristian Roșca este cunoscut ca lider al grupării „Sportivilor”, fiind trimis în judecată de către procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial București în cursul anului 2006, pentru infracțiuni cu violență.

Activitatea infracțională a grupului era structurată pe două paliere infracționale, membrii grupării fiind specializați în săvârșirea de infracțiuni informatice, fraude cu cărți de credit, precum și de infracțiuni de violență sau contra patrimoniului.

Preocupările infracționale ale învinuiților au vizat pe de o parte săvârșirea de infracțiuni de violență, lipsire de libertate și șantaj, în vederea obținerii unor importante sume de bani.

De exemplu, în noaptea de 28/29 ianuarie 2011, una din părțile vătămate a fost lipsită de libertate, fiind ținută timp de mai multe ore la locuința învinuitului Adrian Cotos, din Brașov.

Victima a fost agresată, prin aplicarea de lovituri repetate cu corpuri contondente, învinuiții încercând chiar strangularea sau electrocutarea acesteia, pentru a o determina sa le plătească suma de 25.000 de euro.

O altă victimă a fost amenințată cu un pistol și lovită în mod repetat de catre învinuiți, în timp ce se afla in locuința sa, pentru a plati suma de 30 000 de euro.

Învinuiții s-au implicat și în activități de skimming și de montare a unor dispozitive artizanale pentru controlul jocurilor electronice de tip „video multigame HOT SPOT”, sens în care gruparea infracțională din Brașov a apelat la liderii grupării „Sportivilor” din municipiul București.

În cursul lunii februarie 2011, prin montarea și folosirea unui astfel de dispozitiv la un aparat de jocuri instalat în incinta unui bar din municipiul Brașov, învinuitul Ștefan Chețea a generat un câștig de 12.000 de lei.

La sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov au fost duse pentru audiere 22 de persoane.

Cercetările au fost efectuate împreună cu polițiști din cadrul BCCO Brașov, BCCO București, Constanța, Mureș, SCCO Hunedoara și cu sprijinul lucrătorilor din cadrul IPJ Brașov, Poliția municipiului Brașov.

Suportul tehnic și informativ a fost asigurat de către SRI și DSOI.

Departamentul Eveniment, [email protected]

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
UE a dat ordin. Devine interzis inclusiv în România din ianuarie 2025. Cetățenii vor fi...
Decizie pentru toți angajații din România. Guvernul a publicat deja procedura
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar