Liderii PDL și cei ai UDMR, reuniți în ședința coaliției, nu au ajuns la un acord privind proiectul de reorganizare administrativă a țării, reprezentanții formațiunii maghiare spunând în timpul discuțiilor că nu au susținere din teritoriu pentru modificarea propusă de către PDL.
„Liderii UDMR nu au acceptat proiectul PDL, spunând că nu au susținere din teritoriu”, au declarat agenției MEDIAFAX surse participante la discuție
Surse parlamentare au declarat pentru MEDIAFAX că unii democrat-liberali consideră că s-a făcut o greșeală atunci când secretarul general al partidului, Ioan Oltean, a declarat că Executivul ar dori să-și asume răspunderea pe un astfel de act normativ.
Reprezentanți ai PDL consideră că, dacă s-ar asuma răspunderea, ar exista riscul ca Guvernul să cadă la o eventuală moțiune de cenzură a opoziției.
Atât premierul Emil Boc, cât și alți lideri ai PDL au refuzat să facă vreo declarație în legătură cu concluziile ședinței de luni a coaliției. Conducerea PDL s-a reunit în ședința BPN la ora transmiterii acestei știri. La sosirea la sediul partidului, atât premierul Emil Boc, cât și secretarul general al partidului, Ioan Oltean, au refuzat să dea vreo declarație presei.
Vicepremierul Marko Bela a declarat, vineri corespondentului MEDIAFAX, că a discutat cu premierul Emil Boc despre propunerea de reorganizare administrativă făcută publică de Ioan Oltean și a aflat că „nu este vorba despre o poziție a PDL”, ci probabil de o propunere a lui Oltean.
„Noi n-am fost consultați, l-am întrebat pe premierul Emil Boc dacă s-a corelat PDL. Am aflat că nu este vorba de o poziție a PDL, domnul Oltean a transmis propria propunere, probabil. În coaliție nu ne-am corelat, nici în PDL nu există o astfel de concepție. Există o intenție, cu care suntem de acord, că actuala împărțire administrativă a României trebuie schimbată, că este nevoie de una nouă. Deocamdată, avem nevoie de dezbateri pentru cristalizarea unei anumite concepții”, a spus Marko Bela.
El a precizat că reprezentanții UDMR susțin propunerea înființării a 16 entități administrative, subliniind că în coaliție nu este cristalizat la ora actuală „un proiect bine închegat și corelat”.
Președintele PDL, premierul Emil Boc, a declarat, sâmbătă, că viziunea partidului său pentru reorganizarea administrativă a țării pornește de la comasarea județelor și a precizat că forma finală a proiectului va fi decisă în coaliție.
Ioan Oltean a spus, vineri, într-o conferință de presă, că formula pe care actualii guvernanți o propun este trecerea de la 41 de județe la opt, ceea ce se înscrie în parametrii europeni și răspunde și cerințelor de absorbție a fondurilor europene într-un ritm mult mai ridicat și o valorificare mult mai eficientă a acestora.
Întrebat care vor fi capitalele acestor opt județe, Oltean a răspuns că este vorba de Cluj-Napoca, Brașov, Timișoara, Craiova, Constanța, Iași, Ploiești și București.
Oltean a mai anunțat că Guvernul și-ar putea asuma răspunderea pe actul normativ care vizează reorganizarea administrativ-teritorială a României în opt județe, precizând că se dorește ca alegerile locale din 2012 să aibă loc în baza noii legi. Departamentul Politic, [email protected]