Premierul britanic se va converti la catolicism

Premierul britanic se va converti la catolicism
Premierul britanic Tony Blair se va întâlni cu Papa Benedict al-XVI-lea sâmbătă, la Vatican, pentru pregătirile dinaintea convertirii sale la romano-catolicism, potrivit presei britanice, citate de Reuters.
Publicat: 15/02/2012, 09:49
Actualizat: 27/07/2012, 19:19

Premierul britanic Tony Blair se va întâlni cu Papa Benedict al-XVI-lea sâmbătă, la Vatican, pentru pregătirile dinaintea convertirii sale la romano-catolicism, potrivit presei britanice, citate de Reuters.

Potrivit unor surse anonime de la Londra și Roma, citate de cotidianul The Guardian, Blair, care este anglican, a decis să se convertească la Biserica Catolică.

Blair se va retrage din funcția de premier miercurea viitoare, cedând puterea ministrului de Finanțe, Gordon Brown.

Purtătorul de cuvânt al lui Blair și o sursă de la Vatican au declarat că Blair va sosi sâmbătă la Roma. Un purtător de cuvânt al premierului britanic, care a participat la summitul UE de la Bruxelles, a refuzat să comenteze în vreun fel aceste informații referitoare la convertirea premierului.

Anunțul convertirii sale nu va fi făcut la Roma, ci fie înainte, fie după ce Blair se va retrage din funcție, săptămâna viitoare, potrivit The Guardian.

Conform Daily Telegraph, Blair va demara procedura oficială de convertire la cultul catolic imediat după ce îi va preda puterea lui Brown. (Mediafax)

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...