Ion Iliescu, audiat în dosarul mineriadei

Ion Iliescu, audiat în dosarul mineriadei
Fostul președinte Ion Iliescu s-a prezentat, miercuri, la ora 18.00, însoțit de un avocat, la Secția Parchetelor Militare, pentru a fi audiat în dosarul privind împrejurările în care au murit patru persoane în timpul mineriadei din iunie1990.
Publicat: 15/02/2012, 09:51
Actualizat: 24/07/2012, 07:13

Fostul președinte Ion Iliescu s-a prezentat, miercuri, la ora 18.00, însoțit de un avocat, la Secția Parchetelor Militare, pentru a fi audiat în dosarul privind împrejurările în care au murit patru persoane în timpul mineriadei din iunie1990.

Iliescu a fost citat miercuri pentru a treia oară, primele două dăți Iliescu neprezentându-se.

Înainte de întrevederea cu procurorii, Iliescu a declarat jurnaliștilor prezenți că nu aer nimic să-și reproșeze în legătură cu evenimentele investigate în acest dosar.

"Nu am ce să-mi reproșez în legătură cu evenimentele respective. Toate aceste fapte sunt cercetate în urma unor reclamații care sunt aberante", a spus Iliescu presei.

Cel care l-a însoțit pe Iliescu, miercuri, la parchet este avocatul Ion Neagu.

Ion Iliescu a mai fost așteptat la SPM în 22 iunie și marți, 26 iunie, dar din diverse motive, fostul președinte a lipsit, susțin surse judiciare.

În 22 iunie, Ion Iliescu a fost prezent la Timișoara, unde și-a lansat ediția a doua a cărții "Pentru dezvoltare durabilă", în timp ce marți arefuzat întâlnirea cu procurorii militari din "motive politice", au precizat sursele citate.

Fostul președinte Ion Iliescu este învinuit, cercetările în cazul său vizând forma de participație la infracțiunea de omor. (Mediafax)

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...