Primăria Capitalei: Terenul Parcului Bordei, în litigiu atunci când i-a fost atribuit lui Constanda

Primăria Capitalei: Terenul Parcului Bordei, în litigiu atunci când i-a fost atribuit lui Constanda
Omul de afaceri Costică Constanda a primit terenul din Parcul Bordei deși făcea obiectul unui dosar de pe rolul Judecătoriei Sectorului 1, conform unor documente ale Municipalității, primarul general Adrean Videanu declarând, duminică, că potrivit legii nu se atribuie terenuri aflate în litigii.
Publicat: 15/02/2012, 09:53
Actualizat: 21/07/2012, 13:05

În baza unor dispoziții de primar general, în data de 5 sepetembrie 2003, lui Costică Constanda i-a fost atribuit un teren din Parcul Bordei. Însă, potrivit documentului prezentat de primarul Videanu, la data atribuirii suprafeței respective, terenul se afla în litigiu.

Primarul a prezentat o hotărâre judecătorească a instanței sectorului 1, care se referă la un teren de 10.140 de metri pătrat situat în Bd Mircea Eliade colț cu strada Turgheniev, din data de 5 noiembrie 2003, revendicat de două persoane. Instanța a dat câștig de cauză celor două persoane care au revendicat terenul în baza Legii 18/1991, dar ,având în vedere că suprafața a fost parcelată, a permis "reconstituirea dreptului de proprietate pe un teren echivalent".

Întrebat de jurnaliști dacă este legală atribuirea unui teren aflat în litigiu, Videanu a răspuns că "astăzi nu se restituie terenuri aflate în litigiu". Acesta a prezentat jurnaliștilor aceste acte deoarece a vrut să arate că în motivarea hotărârii judecătorești se preciczează că "nu s-a dovedit că terenul în litigiu se află în proprietatea publică a statului", astfel, magistrații concluzionând că acest teren face parte din domeniul privat al municipiului.

Terenul de 3,3 hectare de pe malul lacului Floreasca, delimitat de bulevardul Aviatorilor, bulevardul Mircea Eliade și strada Turgheniev – vis-a-vis de parcul Herăstrău – a devenit proprietatea omului de afaceri Costică Constanda în septembrie 2003, în urma unei dispoziții de primar general pe Legea 10/2001.

Constanda a obținut teren din Parcul Bordei la schimb pentru alte terenuri pentru care investitorul cumpărase de la foștii proprietari dreptul litigios și a câștigat procesele de retrocedare. Pentru 18.000 de metri pătrați de teren din zona Satului Francez, pe care acesta îi cîștigase în instanță, Constanda a primit 33.000 de metri pătrați de teren în strada Turgheniev nr. 11-15 și Bulevardul Aviatorilor 110-112, sector 1, adică actualul amplasament al parcului Bordei.

El a primit aceste 3,3 hectare de teren în schimbul celor aproape 18.000 de metri pătrați din Satul Francez pe motiv că "terenul din Șoseaua Nordului are coeficienți edilitari mai favorabili", iar valoarea terenului este mai mare și se justifică compensarea. Altfel spus, cum în parc nu există utilitățile de pe terenul din Satul Francez, funcționarii care se ocupă de aplicarea Legii 10/2001 au căzut de acord ca suprafața de parc retrocedată lui Constanda să fie mai mare decât cea revendicată.

Potrivit prevederilor urbanistice în vigoare, reglementate prin Planul Urbanistic General (PUG), Constanda nu poate să construiască pe o suprafață mai mare de 15 la sută din actuala întindere a parcului, iar clădirile nu pot să aibă o înălțime mai mare de parter plus două etaje. Cu toate acestea, potrivit sentinței Curții de Apel, Constanda a obținut dreptul de a construi pe o treime din suprafața parcului un ansamblu de imobile cu o înălțime de parter plus patru etaje.

Transformarea indicatorilor urbanisitici ai terenului Bordei se poate face numai de către CGMB, prin aprobarea unui Plan Urbanistic Zonal.

Ședința CGMB în care se va discuta modificarea planului urbanistic zonal (PUZ) pentru parcul Bordei va avea loc la data de 12 iulie, potrivit primarului Adriean Videanu. Pentru aprobarea PUZ-ului Bordei este nevoie de votul a jumătate plus unul din numărul total de consilieri municipali, adică 28 de voturi (din 55). Reprezentanții PNL și PSD (în total 21 de voturi) au anunțat deja că nu sunt de acord cu acest proiect. (Mediafax)

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un tsunami uriaș s-ar putea produce în Marea Mediterană până în 2030. Experții au avertizat...
TOP 20 sexy vedete care au arătat tot! S-au încurcat în…pantalonașii buclucași!
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Antonia s-a trezit cu un mesaj de la fiul lui Ștefan Bănică Jr. după ce...
Un copil pierdut acum 28 de ani într-o gară chineză și adoptat în Olanda începe...
Vali a murit înecat la Costineşti! Ce le-a zis prietenilor înainte: 'Dacă păţesc ceva...
Până la ce vârstă ar trebui să trăiești pentru a te bucura de întreaga contribuție...
O jurnalistă din Marea Britanie, despre Bucureşti: "Un amestec tentant de clădiri medievale, neoclasice, din...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Un nou cutremur astăzi în România! Ce magnitudine a avut și în ce zone a...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
Un urs care a intrat în Grădina Zoologică din Târgu Mureş, omorând căprioare şi emu,...
Forme CIUDATE, observate în atmosfera superioară a Pământului
S-a dat ordin LA GRANIȚA cu România. Au primit interzis chiar astăzi, 7 IULIE
Misterele scriitorului Jules Verne. Făcea parte oare dintr-o confrerie secretă?
Cum arată „cea mai sexy cerșetoare fără adăpost” și ce face tânăra în fiecare seară,...
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Ce spune Laurențiu Reghecampf despre timpul petrecut în familie și ce anume a conștientizat antrenorul....
Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Judith Love Cohen, singura și prima balerină care a devenit inginer aerospațial. Mama actorului de...
×