Un membru al organizației mafiote Camorra, acuzat că ar fi omorât o tânără din provincia Salerno, în urmă cu aproape zece ani, și prins, la începutul lunii iulie în județul Sibiu, a fost dus, vineri, sub escortă, de polițiștii din Alba, pe Aeroportul "Henri Coandă" din București.
Cetățeanul italian s-a aflat până acum în arestul IPJ Alba, fiind dus, la începutul lunii, la Curtea de Apel Alba Iulia, iar magistrații au dat curs solicitării de extrădare a acestuia pentru a fi judecat în Italia.
Polițiștii din Alba l-au escortat, vineri, pe italian până la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din București, unde a fost predat unei escorte a Poliției italiene, în vederea extrădării.
Potrivit unui comunicat de joi al Ministerului Internelor și Reformei Administrative (MIRA), italianul Mario Pascale (33 de ani) a fost reținut, în 3 iulie, în localitatea Dumbrăveni (județul Sibiu), în baza unui mandat european de arestare emis de autoritățile italiene de justiție din Salerno, pentru omor deosebit de grav și apartenență la un grup mafiot, faptă pedepsită cu închisoare pe viață de Codul penal italian. (Mediafax)