Bucureștiul va fi un oraș aproape închis, marți, când instituțiile publice își vor întrerupe programul după ora 11.00 din cauza Codului roșu instituit în Capitală, autoritățile suplimentând proviziile de apă și punctele de prim-ajutor.
Autoritățile adresează un apel populației Capitalei – mai ales vârstnicilor – să evite să iasă pe străzi în cursul zilei, când meteorologii prognozează temperaturi ce vor depăși 41 de grade Celsius.
"Facem un apel către populație să evite să iasă pe străzi. Primăriile, regiile, ghișeele furnizorilor de utilități sunt închise ziua, așa că nu au motive să iasă din casă. Le sugerăm să își asigure proviziile – apă, alimente – seara. Din păcate, în ciuda avertismentelor, vedem pe stradă multe persoane vârstnice, care ignoră apelul autorităților", a declarat, luni, Răzvan Murgeanu, viceprimar general al Capitalei.
Primăriile de sector au început deja să suplimenteze proviziile de apă și punctele de prim-ajutor, acestea din urmă fiind amenajate în locuri ce pot fi climatizate: școli, magazine dotate cu instalații de climatizare.
"Apa este distribuită mai ales locuitorilor din zonele periferice ale orașului, acolo unde nu există încă rețea de apă potabilă. Consumul apei din fântâni este extrem de periculos, din cauza concentrațiilor foarte mari de nitrați", a precizat primarul sectorului 2, Neculai Onțanu.
Temperaturile extreme prognozate pentru marți și miercuri vor afecta și lucrările de reabilitare a infrastructurii orașului: activitatea de asfaltare pe cele peste o sută de șantiere ale orașului ar putea fi suspendată.
"Va fi o decizie a constructorilor, însă sunt convins că aceștia au resursele necesare să asigure măsurile de protecție pentru muncitori. Este un caz de forță majoră, iar eventualele întârzieri din cauza întreruperii activității ar fi de înțeles", a precizat Gheorghe Udriște, directorul Direcției Transporturi și Instrastructură din cadrul municipalității.
Regia bucureșteană de transport public a înființat cabine climatizate pe majoritatea traseelor din Capitală, turele șoferilor mijloacelor de transport în comun fiind reduse la doar patru-șase ore.
"Transportul în comun nu va fi afectat în perioada caniculei", promit oficialii RATB.
Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu și ministrul Reformei Administrative și Internelor, Cristian David, au propus o serie de măsuri suplimentare pentru combaterea efectelor caniculei, precum creșterea numărului de ambulanțe și evitarea deplasărilor în intervalul orar 11.00-18.00, în principal cu mijloace de transport în comun în regim interurban.
Intervalul orar pentru care se recomandă populației să nu iasă din casă a fost prelungit cu o oră, pentru 11.00-18.00, față de ora 17.00 până în prezent. În acest interval orar, activitatea în spațiile deschise va fi întreruptă, pentru județele avertizate cu cod roșu.
Restricțiile de circulație pentru mașinile cu tonaj mai are de 7,5 tone au fost extinse pentru marți, fiind valabile atât pe drumurile naționale și europene, cât și pe cele județene, cu excepția autovehiculelor care transportă apă și produse alimentare de bază. (Mediafax)