Traficul rutiere pe Autostrada Soarelui A2 a fost oprit temporar, luni după-amiază, din cauza unui incendiu la o miriște din apropierea A2, în dreptul kilometrului 121, circulația fiind deviată spre DN 3, pe ambele sensuri, informează Centrul Infotrafic din cadrul Poliției Române.
Potrivit Centrului Infotrafic, incendiul a izbucnit luni, în jurul orei 15.00, la o miriște din apropierea Autostrăzii București-Constanța, în dreptul kilometrului 121, fumul reducând considerabil vizibilitatea și punând în pericol siguranța circulației rutiere.
Astfel, Poliția Rutieră a luat măsura opririi temporare a traficului, până la stingerea focului. Circulația pe sensul către București se desfășoară deviat de la kilometrul 145, prin Fetești, pe DN 3 și pe sensul către Cernavodă, de la kilometrul105, prin Drajna, tot pe DN3, precizează sursa citată (Mediafax)