Andreea Marin, la Interviurile Gândul, despre cum a trecut de două ori pe lângă moarte: „Trăiam parcă ceva ireal, nu înțelegeam ce mi se întâmplă, nici nu auzisem de acest diagnostic”

„M-am aflat de cinci ori pe masa de operații, în situații de urgență, când mi s-a spus că nu mai pot amâna, pentru că altfel ziua de mâine nu va mai exista pentru mine”, a mărturisit Andreea Marin Bănică într-o scrisoare adresată ministrului Sănătății, anul trecut.

Într-un interviu acordat gândul, cea care astăzi este promotoarea proiectului Școala mamelor vorbește despre momentele delicate din viața ei, precum cele două sarcini extrauterine pe care vedeta le-a avut: „Trăiam parcă ceva ireal, nu înțelegeam ce mi se întâmplă, nici nu auzisem vreodată de acest diagnostic, am înțeles doar că dacă nu mă supun deciziei medicului în momentul de limită dintre viață și moarte riscam totul”.

Ea povestește și despre medicii care au ajutat-o să trăiască, dar și despre experiențele sale ca pacient în spitalele de stat din România, ori în clinici din SUA, Austria sau Turcia. „M-am dus într-un loc pentru că aveam încredere într-un medic anume, așa se face că am fost operată în România numai în spitale de stat. Când am avut ocazia, am fost și în spitale din afara țării, în SUA, la Viena sau la Istanbul”, a mai spus Andreea Marin.

Foto: Mediafax / Ovidiu Micsik

Într-o scrisoare deschisă, adresată Ministrului Sănătății anul trecut, precizați că v-ați aflat de cinci ori pe masa de operații, în situații de urgență, când vi s-a spus că nu mai puteți amâna, pentru că „altfel ziua de mâine nu va mai exista”. Ce fel de intervenții au fost acelea?

Am avut și operații mai usoare, dar și complicate, două dintre ele efectuate în regim de urgență. De pildă, îmi amintesc de prima sarcină extrauterină – din păcate, am avut două experiențe dureroase de acest gen, dar a doua oară cunoșteam deja posibilitatea aceasta – , eram prea tânără, poate și neinformată și nu știam că există o asemenea posibilitate, am ajuns trimisă de o durere abdominală la un doctor. Abia al doilea medic a realizat ce am cu adevărat și că e o urgență, întrucât aveam deja un litru de sânge în abdomen, am „zburat” spre spital și, după consultație dl. doctor Pelinescu – Dumnezeu să îi dea sănătate și putere pentru că mi-a salvat viața – s-a adresat direct asistentei sale, spunându-i „intram în operație urgent”.

Foto: Marius Bărăgan

Trăiam parcă ceva ireal, nu înțelegeam ce mi se întâmplă, nici nu auzisem vreodată de acest diagnostic, am înțeles doar că dacă nu mă supun deciziei medicului în momentul de limită dintre viață și moarte riscam totul. Am mers pe mâna domniei sale și îi voi fi recunoscătoare mereu, asa cum îi sunt și domnului doctor Marinescu, pentru că mi-a fost alături la a doua experiență de acest gen și apoi la nașterea copilului meu.

Sunt doar câteva exemple, medicii români pe care i-am avut aproape în momente dificile sunt ca și îngerii mei păzitori. Îmi pare rău adesea că nu au șansa să își pună darul în valoare așa cum ar merita, pentru că sunt împiedicați de legile strâmbe ale unui sistem medical bolnav și de multe ori mult prea limitat din punctul de vedere al dotărilor tehnice.

Cum ați reacționat în acele momente, în care vi se vorbește „despre mâine” că n-ar mai putea „să existe”? Ascultați de medic, mai cereți o opinie?

Eram deja la a doua opinie și am ales să cred în ea, deși m-am întâlnit pentru prima dată atunci cu domnul doctor Pelinescu, care opera la acea vreme la Spitalul Filantropia. Ceva din hotărârea și felul său de a fi mi-a spus că trebuie să am încredere. Dacă citește acest interviu, mi-ar plăcea să știe că nu l-am uitat și că l-am pomenit adesea în rugăciunile mele.

Ați fi putut alege oricând o clinică din străinătate. De ce ați ales medici români și instituții medicale publice?

Pentru ca omul sfințește locul. M-am dus într-un loc pentru că aveam încredere într-un medic anume, așa se face că am fost operată în România numai în spitale de stat. Când am avut ocazia, am fost și în spitale dinafara țării, în SUA, la Viena sau la Istanbul.

În primul caz eram la o bursă de studii în America și am ajuns la spital pentru că mi s-a făcut rău și nu știam de ce. S-a dovedit a fi doar un dezechilibru de moment, dar am rămas cu impresia unui spital unde personalul era parcă desprins din Spitalul de Urgență. La Viena a fost bine, da poate nu chiar pe măsura promovării nemaipomenite de care auzisem, am avut și o experiență neplăcută. Nu din perspectivă medicală, doctorii au fost serioși, ci din alt motiv pe care nu vreau să îl detaliez, pentru că nu e in intenția mea să fac o anti-reclamă. Cert e că am avut și motive de nemulțumire, dar se poate să fi fost doar o întâmplare, am auzit multe lucruri extraordinare despre experiențele medicale la Viena.

La Istanbul?

La Istanbul a fost o mare surpriză pentru mine atenția pentru pacient și respectul, răbdarea, determinarea de a investiga în detaliu, în raport cu prețul mai scăzut decât în locuri mult mai promovate și cu condițiile din spital neașteptate în sensul bun al cuvântului. Practic, tehnologie de ultima oră și un sistem de lucru foarte civilizat, nu doar pentru oameni bogați, ci accesibil unei pături mult mai largi, grație unui sistem de asigurări de sănătate bine pus la punct în Turcia.

Așadar, am văzut, am cunoscut experiențe diverse pe pielea mea, nu îi laud excesiv pe cei care nu o merită, nici nu ma dezic de medicii români care fac minuni, uneori în condițiile pe care le au la îndemână, dar cu siguranta nu sunt de acord cu multe probleme din sistemul nostru medical care pot fi „însănătoșite” și voi lupta pentru asta cât voi putea, pentru că nu vreau să trăiesc cu teamă pentru sănătatea copiilor noștri în propria țară și nici nu-mi doresc să plec în altă parte. Vreau să schimb ceva aici, unde m-am născut.

Foto: Mediafax / Liviu Adăscăliței

Ați menționat printre numele medicilor cărora le mulțumiți și numele unui psihiatru, o persoană care va ajutat să depășiți perioada de depresie prin care ați trecut imediat după nașterea Violetei. Cât de greu este pentru o persoană publică să recunoască că a trecut printr-o depresie fără să facă din asta un subiect de cancan? Puteți vorbi despre întâlnirile cu acești oameni?

Pot și chiar am datoria să o fac, pentru că mi-am definit personalitatea în spațiul public în așa fel încât se stie că dacă e ceva important ce traiesc și poate folosi și altora, atunci vorbesc despre acea experiență până la limita a ceea ce consider că este prea intim pentru a fi dezvăluit și oricum nu ar folosi nimanui, decât ca bârfă, ori eu nu asta îmi doresc.

Dacă pot ajuta, bine, dacă nu, țin pentru mine. Depresia este un subiect despre care nu există curajul de a vorbi, iar eu am un proiect național despre care găsiți detalii pe www.scoalamamelor.ro, în care partea de psihologie și psihiatrie ocupă un loc important și am simțit pulsul mamelor din România, detectând ca o problemă extinsă tocmai aceasta boala. Deci e nevoie de deschidere și de educație în acest punct.

Cum vă alegeți medicii care să vă îngrijească ori să vă trateze? Mergeți pe recomandări, căutați pe forumuri, cereți păreri?

Cer păreri celor în care am încredere.

Ce vă dezamăgește la sistemul medical românesc? Ce anume apreciați la același sistem?

Mă dezamăgește interesul unora și delăsarea, precum și profitul care primează în defavoarea dăruirii pentru o meserie profund umanistă. Îi apreciez pe doctorii care rezistă și salvează vieți în asemenea condiții.

Dacă ați fi pentru o zi ministrul Sănătății, ce ați face pentru sistemul sanitar din România?

M-aș lupta pentru schimbare pe viață și pe moarte. Cu toate riscurile.

PENTRU COMENTARII, VĂ AȘTEPT PE PAGINA FACEBOOK GÂNDUL