Mișcarea navelor în porturile maritime românești va fi programată on-line, începând de joi, aceasta reprezentând o nouă etapă a procesului de informatizare în porturi.
Avizările și plecările din porturile maritime vor fi făcute doar prin intermediul computerului, între orele 9.00 și 10.00, pentru următoarele 24 de ore.
Până în prezent, toate datele erau adunate de la toți cei implicați în cadrul unei ședințe zilnice, la prima oră.
Până la implementarea modulului și pe segmentul fluvial, acceptul pentru manevra navelor din acest sector va fi transmis prin fax, către autorități, pentru avizare. (Mediafax)