Patru persoane au murit într-un accident produs lângă Timișoara

Patru persoane au murit într-un accident produs lângă Timișoara
Patru persoane și-au pierdut viața, vineri, într-un accident care a avut loc la 15 kilometri de Timișoara, pe șoseaua către Arad, după ce mașina în care se aflau s-a izbit de un copac de pe marginea drumului și s-a rupt în două.
Publicat: 15/02/2012, 10:18
Actualizat: 25/07/2012, 22:05

Patru persoane și-au pierdut viața, vineri, într-un accident care a avut loc la 15 kilometri de Timișoara, pe șoseaua către Arad, după ce mașina în care se aflau s-a izbit de un copac de pe marginea drumului și s-a rupt în două.

Din primele cercetări a reieșit că șoferul conducea cu viteză mare, iar într-o curbă a pierdut controlul volanului, mașina intrând într-un pom. Unul dintre pasageri a fost aruncat prin geam, iar ceilalți trei au rămas prinși între fiarele mașinii.

Până în prezent doar două persoane au fost identificate, respectiv șoferul, care avea 40 de ani și era din Timișoara, și un alt bărbat, de 29 de ani, din Carani, județul Timiș. (Mediafax)

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Cutremur în cazul Elodia. Dan Diaconescu a aflat adevărul după 17 ani: Se sperie și...
Câte zile libere mai au românii până la finalul anului. Sunt garantate de Guvern
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Maghiarii vin să muncească în România, care nu mai este o ţară ieftină