Prima pagină » Știri » Un mort și un rănit după ce un tren personal a lovit în plin un autoturism la Mioveni

Un mort și un rănit după ce un tren personal a lovit în plin un autoturism la Mioveni

Un bărbat a murit și un altul a fost rănit grav, în cursul zilei de astăzi, după ce șoferul unui autoturism nu s-a asigurat la o trecere la nivel cu calea ferată din apropierea orașului Mioveni, iar mașina a fost izbită în plin de trenul personal Pitești - Câmpulung Muscel.

Șoferul autoturismului Ford Mondeo a crezut că poate să treacă peste calea ferată, până la venirea trenului. În acel moment, mecanicul trenului personal Pitești-Câmpulung nu mai putut frâna, iar mașina lovită în plin a fost târâtă 300 de metri. Pasagerul din dreapta șoferului a murit pe loc, iar conducătorul auto, grav rănit, a fost transportat la Spitalul Județean Argeș.

Șoferul mașinii este militar angajat la o unitate militară din Câmpulung Muscel, iar cel care a murit, pasagerul din dreapta, era angajat la Poliția Militară București.

Din primele cercetări, rezultă că șoferul nu a respectat semnificația indicatorului STOP, la trecerea la nivel cu cu calea ferată fără bariere.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Citește și