Președintele Băsescu a sosit la Spitalul Militar Central

Președintele Băsescu a sosit la Spitalul Militar Central
Președintele Traian Băsescu a sosit, vineri, la Spitalul Militar Central, unde urmează ca sâmbătă să fie operat la tiroidă. La intrarea în curtea spitalului, Băsescu, aflat în mașină, le-a declarat ziariștilor prezenți că nu are emoții.
Publicat: 15/02/2012, 10:25
Actualizat: 22/02/2012, 14:47

Președintele Traian Băsescu a sosit, vineri, la Spitalul Militar Central, unde urmează ca sâmbătă să fie operat la tiroidă.

La intrarea în curtea spitalului, Băsescu, aflat în mașină, le-a declarat ziariștilor prezenți că nu are emoții și că, "evident", are încredere în medicii români, precizând că se simte bine.

"Operația a fost pregătită din luna iunie și nu am emoții, am încredere în medicii români. De data asta nu va fi bâlbâiala care a fost anul trecut la Elias, când nu știam cine mă va opera", a spus Băsescu.

În îmbulzeala creată, un operator a fost îmbrâncit de ceilalți în apropierea mașinii prezidențiale, fapt observat de președintele Băsescu, care le-a atras atenția jurnaliștilor spunându-le: "Ați lovit-o pe fata aia cu camera".

Șeful statului era însoțit de soția sa, Maria Băsescu. Acesta era îmbrăcat într-o ținută lejeră, purtând o bluză sport, cu mâneci scurte, într-o nuanță de verde.

Surse de la Cotroceni au declarat, vineri că în opinia șefului statului, problema unui președinte interimar se pune doar atunci când trebuie luată o decizie care nu poate fi amânată.

"Este puțin probabil să intervină o decizie atât de importantă, care să nu poată fi amânată pentru o oră. Oricum, deciziile importante nu se iau pe picior", au adăugat sursele citate.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

 

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Alertă roșie în Italia, unde doi vulcani au erupt în același timp. Măsura de urgență...
BAC 2024 | Avem subiectele care au picat la limba maghiară, la proba de azi...
FOTO. Face avere din imaginile cu ea dezbrăcată, iar acum a câștigat un concurs de...
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
Cum a ajuns un bărbat din Olanda să aibă 1.000 de copii cu sute de...
Claudia Pătrășcanu, dezvăluiri despre vacanța cu Gabi Bădălău în Paris: 'Am fost cu iubirile mele!'...
S-a pozat în costum de baie, dar toți au CRITICAT-O că s-a îngrășat mult! Mesajul...
Vremea 8 iulie - 5 august 2024. Val de aer tropical în Luna lui Cuptor....
„Ei i-a plăcut viața, el a stat acasă ca prostu'” Bărbat din Iași, tată a...
Cine este principalul suspect în cazul atacului cu acid din Călărași! Anchetatorii au aflat că...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Peste 50 de mașini găsite abandonate. Printre ele se numără modele interesante - VIDEO
Euro 2024: Germania îl convoacă pe ambasadorul Turciei. Disputa privind salutul lupului ia amploare
FRUMUSEȚEA nu aduce FERICIRE. Ce se întâmplă cu oamenii care ARATĂ prea BINE?
Vestea dimineții despre Corina Chiriac. Marea artistă a....
Codul Rutier. Noi amenzi, din 9 iulie. Greșeala care te costă
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, despre boala cumplită cu care mama lui s-a confruntat. Ce spune antrenorul despre...
Măicuțele care au grijă de mormântul lui Victor Surdu, fostul soț al Angelei Similea, scot...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, de ce ai copiat la tema asta?
Câți sateliți naturali există în Sistemul Solar?
×