Consiliul Permanent al Uniunii Democrate Maghiare din România a dat publicității o rezoluție adoptată, vineri, la Târgu Mureș, se afirmă că episcopul Laszlo Tokes, candidând ca independent, nu are șanse să fie ales în Parlamentul European, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit comunicatului, Consiliul Permanent al UDMR "a luat act cu regret" de faptul că președintele Consiliului Național Maghiar din Transilvania, Laszlo Tokes, a refuzat propunerea de a candida pe o listă comună la alegerile europarlamentare și dorește să participe la aceste alegeri în calitate de candidat independent.
"Un candidat independent nu are șanse să ajungă la Bruxelles, dar prin candidarea lui la alegeri periclitează reprezentarea maghiarimii din România la Bruxelles", afirmă liderii UDMR.
Aceștia susțin că tocmai această reprezentare a maghiarilor în Parlamentul European este esențială.
"Suntem convinși că acest pericol se poate elimina și prezența noastră în Parlamentul European este posibilă printr-o listă de candidați și printr-un program UDMR care pentru întreaga noastră comunitate prezintă garanția reprezentării eficiente la Bruxelles, fie vorba despre cauza autonomiei, sau dezvoltarea regională, ori sprijinirea Ținutului Secuiesc sau a altor regiuni menținute în stare dezavantajoasă", se arată în comunicatul dat publicității de Consiliul Permanent al UDMR.
Mai multe știri pe www.mediafax.ro