Un polițist din Giurgiu, Marian Cojocaru, și-a luat liber de la serviciu ca să aducă sinistraților din Buzău alimente și medicamente. Pentru românii rămași sub zăpadă din cătunul Valea Salciei, bărbatul de 40 de ani a venit, la propriu, din ceruri. E drept, nu a fost trimis de Dumnezeu, ci de conștiință pentru că, spune el, „nu puteam sta cu mâinile-n sân când am văzut ce-i acolo”.
De două zile, polițistul e vedetă de televiziune. Gestul lui, de a transporta alimente cu paramotorul, – o mașinărie zburătoare formată dintr-o parapantă și un motor cu elice -, a devenit subiect de știre la televiziuni precum CNN și RTL. Nu pare impresionat. Spune că a făcut ce-a crezut că-i bine.
Marian Cojocaru, instructor de zbor. Polițist de profesie, bărbatul este sportiv de performanță practicând paramotor și motociclism. Foto: arhiva personaă
Mobilizarea se dă prin telefon
Și-a luat liber câteva zile de la Poliția Giurgiu, unde lucrează ca agent-șef, a pus mâna pe telefon și a dat mobilizarea prietenilor săi – pasionați de sporturi extreme: colectă pentru sinistrații din Buzău. „Am verificat prognoza meteo, am văzut că miercuri și joi e timp bun de zbor și am decis să pornim. Marți am vorbit, iar seara ne-am întâlnit cu toții la o benzinărie din Râmnicu Sărat. După un briefing de 20 de minute, știam cu toții ce aveam de făcut”, rememorează firul evenimentelor Marian Cojocaru.
Folosește cuvinte care sugerează alerta, precum „briefing”, ca deformație profesională. Bărbatul a lucrat zece ani la Brigada Antitero de la Serviciul Român de Informații, iar din 2006 lucrează la Serviciul de Intervenție Rapidă al Poliției Giurgiu.
„Mi-a înghețat motorul de câteva ori”
Instructor de zbor, cu peste 3.000 de ore la activ, Cojocaru a decis să ducă sinistraților de la Valea Salciei, un cătun uitat din Buzău, alimente și medicamente cu paramotorul. Aparatul de zbor îi aparține și l-a construit cu mâna lui, așa că îi știe bine toate tainele.
Cu toate asta însă, recunoaște că a miercuri și joi, când a zburat la Valea Salciei, ca să arunce sătenilor izolați saci cu alimente și medicamente, aparatul i-a făcut probleme. Mașinăria nu era preparată, pe românește pregătită, să facă față unor astfel de condiții – de zbor și de vreme.
Foto: Ciprian Sterian / Mediafax
„Mi-a înghețat motorul”, povestește pentru gândul Cojocaru. „A fost o misiune extrem de dificilă, între munți, curenți de vale foarte mari. Carburatorul paramotorului s-a acoperit de gheață de câteva ori și riscam să se oprească motorul. Știam ce fac, dar au fost momente când mi-a fost frică”, recunoaște bărbatul.
„Practic, stăteam la verticală. Zburam la 1200 de metri altitudine și la fiecare lansare trebuia să cobor la 120 de metri deasupra pământului că să văd unde arunc sacii”, își amintește polițistul.
Șase zboruri dus-întors, 130 de kilograme la fiecare transport
Timp de două zile, bărbatul a făcut șase zboruri între localitatea Buda, unde convoiul umanitar din care făcea parte își stabilise tabăra și cătunurile iolate din Buzău. De la Buda se încărca cu alimente, 130 de kilograme la fiecare transport, și pornea în zbor spre satele înecate sub zăpadă. Unde vedea oameni strânși, Marian Cojocaru arunca sacii din ceruri. Pe unii îi chema primarul, iar alții veneau singuri aduși de speranță.
Marian Cojocaru este fondatorul Clubului Moto Fly Ro și al Clubului Romania Private Aeroclu. Foto: Ciprian Sterian / Mediafax
„Oamenii se închinau. Mulți plângeau. Erau plini de necazuri strânse în 12 zile în care toată lumea uitase de ei. Era trist totul”, mărturisește pilotul. „Erau ca puișorii din cuib când așteaptă să vină pasărea să le arunce ceva în cioc. Neajutorați”, spune. „Nu am suportat să văd că nimeni nu face nimic pentru oamenii aceștia care au nevoie de ajutor „, mai zice Marian Cojocaru.
Foto: Ciprian Sterian / Mediafax
Cătunul nimănui
Valea Salciei este o localitate în care trăiesc în jur de 800 de oameni, în majoritate bătrâni. Ei sunt izolați de la sfârșitul lunii ianuarie, când a început urgia. De atunci, în comună nu a ajuns nicio mașină cu pâine. Oamenii se plâng că nu au primit niciun ajutor „de la județ”, noroc cu „primarul omenos”, care, mai în putere decât mulți dintre localnicii din Valea Salciei, s-a mobilizat și i-a ajutat pe fiecare în parte.
Foto: Ciprian Sterian / Mediafax
În Valea Salciei, pe drum zăpada depășește un metru, iar în curți sunt mormane de omăt la care localnicii se uită cu groază. Pe acoperișurile caselor zăpada înghețată depășește un metru. Pentru că nu mai au nicio speranță că cineva îi va scoate la capăt, în ultimele zile, localnicii au ieșit pe drumul județean cu lopeți. Printre cei care muncesc la deszăpezire sunt băieți de 14-15 ani, dar și bătrâni de 70-80 de ani. Umăr la umăr cu localnicii, sunt la „marea deszăpăzire” și toți angajații Primăriei, de la contabil și secretar până la primar.
„De trei zile ne chinuim, facem tot drumul la lopată. Cât să fie, vreo opt kilometri! Într-o zi facem în jur de un kilometru. Băsescu trebuia să ne ajute, că pe el l-am votat. Elena Udrea, că-i de-a noastră, de la Buzău, se distrează la București și noi, vai de viața noastră! Iar pe domnul Mocanu de la Consiliul Județean îl invităm aici că a zis că Valea Salciei este deszăpezită când l-a întrebat Becali dacă are nevoie de ajutor”, a spus un localnic din Valea Salciei, fără a se opri o secundă din ce avea de făcut.
Primarul din Buda cere bani pentru deszăpezire
În urmă cu două zile însă, viața celor din Valea Salciei s-a schimbat. Un grup de salvatori le-au adus alimente și medicamente. Iar Marian Cojocaru a făcut parte din convoiul umanitar, care a ajuns marți seară în Buzău, alături de cei pe care-i numește prieteni: clubul de off-road Kamikaze și cei din MotoFly Ro. Li s-au alăturat patru salvamontiști din Predeal și un grup de pasionați de sport extrem din Piatra Neamț.
Patru salvamontiști din Predeal au cărat ajutoare pentru sinistrații din Valea Salciei. Ei le-au adus acestora pâine cu snowmobile. Foto: Ciprian Sterian / Mediafax
Și-au stabilit tabăra la Buda unde însă nu au fost primiți chiar cu pâine și sare. „Am cerut o volă ca să ne ajute să curățăm locul. Aveam nevoie de o pistă de decolare. În mod normal – 250 de metri, iar eu aveam doar 50. Era dificil”, își amintește Cojocaru. „Am avut probleme în zbor și la decolare, și la aterizare. Nu se putea decola pentru că locația era foarte dificilă. Nici nu aveam voie, după lege, să zbor acolo, cum să decolez după o uliță? Până la urmă am improvizat și am făcut dintr-o uliță de țară o pistă de aerodrom. M-a ajutat și polițistul, mi-a oprit circulația”.
Vola solicitată nu avenit, mai spune Cojocaru. Mai mult, „primarul ne-a cerut bani ca să deszăpezească. Ne-am descurcat singuri”.
Ce a rămas în Valea Salciei
De astăzi însă, Marian Cojocaru e din nou la Poliția Giurgiu. „Am de recuperate zilele”, povestește bărbatul. „Altfel mă dau dispărut sau mă dau afară”, spune el cu umor. Recunoaște că îi este greu să împace munca pe care o are cu pasiunile lui – sporturile extreme, însă încearcă să le facă cât mai bine pe amândouă: „Lucrez, fac eforturi fantastice să-mi fac datoria și la muncă și să și zbor, să particip la competiții, să ajut cât pot oamenii care au nevoie de sprijin, aflați în situații dramatice. Oriunde te duci ți se spune: ori ești aici, ori vrei să zbori ori să alergi la competiții cu motocicleta. Trag și colo și colo, de multe ori, când lucram la SRI lucram 24 de ore la muncă, apoi conduceam până la Brăila, de pildă, unde alergam cu motocicleta de dirt track la competitii internaționale”.
De familie nu zice nimic. Acasă îl așteaptă cele două fete pe care le are, una de 18 și alta de 12. „Am plecat pur și simplu. Nu le-am zis nimic”, recunoaște polițistul, acum la peste 300 de kilometri distanță de Valea Salciei.
Acolo a rămas speranța. Oamenii se roagă la Dumnezeu să le dea forță să deszăpezească drumul ca să poată ajunge la oraș să cumpere ce le trebuie. Și au mai rămas și 80 de familii din cătun la care nimeni nu a ajuns încă. Zăpada e prea mare.