Ministrul olandez al Învățământului, Culturii și Științelor, Ronald Plasterk, a dat naștere unei controverse, în Olanda, după ce a declarat că țara sa ar trebui să elimine interdicția de tipărire și punere în vânzare a cărții lui Adolf Hitler, "Mein Kampf", relatează Le Monde.
Punerea în vânzare și retipărirea lucrării dictatorului nazist, în care acesta își expunea programul național-socialist, a fost interzisă după cel de-al Doilea Război Mondial, în Olanda, și face obiectul unei pedepse penale. Cu toate acestea, ministrul a subliniat faptul că interdicția este oarecum inutilă din următoarele motive: există dovezi ale comercializării carții în mod clandestin, unele biblioteci o țin la secția de împrumut, ea poate fi accesată pe internet, și toate acestea fără pedepse legale.
Controversa eliminării interdicției constă mai ales in declarațiile contradictorii ale ministrului olandez, care pe de o parte dă dreptate unuia dintre adversarii săi, populistul de dreapta Geert Wilders, care în urmă cu câteva săptămâni a cerut interzicerea Coranului, "așa cum este interzisă și Mein Kampf", dar pe de altă parte afirmă că: "Wilders are dreptate, este ciudat ca această carte să fie interzisă". Afirmațiile au fost considerate de celelalte partide ca fiind o lipsă de profesionalism din parte tânarului ministru și o dovadă a stângăciei sale.
Mai multe știri pe www.mediafax.ro
Â