Â
Conducerea Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) Covasna a solicitat Consiliului Județean (CJ) să prezinte și macheta grafică a panoului publicitar cu inscripția "Ținutul Secuiesc", înainte de a da aviz pentru reamplasarea acestuia, dar va cere și un punct de vedere al Ministerului Internelor.
Șeful IJP Covasna, comisarul șef Laurențiu Todoran, a declarat, astăzi, într-o conferință de presă, că pentru a aviza reamplasarea panoului publicitar cu inscripția "Ținutul Secuiesc" a solicitat CJ Covasna documente suplimentare, respectiv macheta grafică a panoului și taxa care trebuie plătită.
Potrivit șefului IJP Covasna, a fost cerută și macheta grafică pentru a vedea dacă aceasta se înscrie în prevederile legale, cum ar fi Legea nr. 148 privind publicitatea.
"Am considerat necesar ca după primirea acestor documente să solicităm un punct de vedere juridic și tehnic și de la Ministerul de Interne", a mai spus comisarul șef Todoran, adăugând că a fost luat această decizie fiindcă "există riscul ca reamplasarea panoului să suscite discuții și anumite dispute mediatice", iar IJP încearcă să evite acest lucru.
Șeful IJP Covasna recunoaște că în mod normal Poliția Rutieră trebuie să dea doar un aviz tehnic, adăugând însă că pentru Poliție este important și mesajul pe care-l va transmite locuitorilor panoul.
Conducerea Consiliului Județean (CJ) Covasna anunțase, la jumătatea lunii septembrie, că va amplasa la granițele județului Covasna cinci panouri publicitare cu inscripția "Ținutul Secuiesc".
Mai multe știri pe www.mediafax.ro