DOSARUL „Portbagajul. Motivele pentru care instanța i-a redus pedeapsa lui Mihai Bucurenciu de la 10 ani de închisoare la 3 cu suspendare: Recunoașterea faptelor și trecerea timpului

DOSARUL Portbagajul. Motivele pentru care instanța i-a redus pedeapsa lui Mihai Bucurenciu de la 10 ani de închisoare la 3 cu suspendare: Recunoașterea faptelor și trecerea timpului
Publicat: 14/05/2012, 15:08
Actualizat: 14/05/2012, 16:12

Lipsa dosarului de extrădare pe numele lui Mihai Bucurenciu, condamnat inițial la zece ani de închisoare în dosarul „Portbagajul”, recunoașterea integrală a faptelor și trecerea unei perioade mari de timp au fost motivele reducerii pedepsei acestuia de la 10 la trei ani de închisoare cu suspendare.

Pedeapsa de zece ani de închisoare primită de Mihai Bucurenciu în dosarul „Portbagajul”, în care este acuzat de sechestrarea și torturarea a trei bărbați care i-ar fi luat 420.000 de dolari, a fost redusă de instanța Tribunalului București, după rejudecare, la trei ani de închisoare cu suspendarea executării. Decizia a fost contestată de procurorii bucureșteni la Curtea de Apel București, instanță respingând apelul Parchetului.

Instanța Curții de Apel București arată în motivarea deciziei, făcută publică joi, că a menținut pedeapsa de trei ani de închisoare cu suspendarea executării întrucât nu s-a putut dovedi că Bucurenciu s-a sustras anchetei și judecății atunci când a fugit și s-a stabilit în Belgia. Astfel, judecătorii notează în motivare că Poliția și Ministerul Justiției nu au putut pune la dispoziția instanțelor, în faza rejudecării lui Bucurenciu în acest dosar, după reținerea sa, dosarul de extrădare ce ar fi trebuit întocmit în cazul în care s-ar fi constatat că acesta se sustrage.

Astfel, instanța arată că, „fără a exista vreo dispoziție de restrângere a libertății de a se deplasa, inculpatul și-a stabilit reședința în Belgia – Lanaken Stationstraul 107”.

„Din adresa I.G.P.- B.N.I. – 47518/AD/24.11.2000 rezultă că, la data de 23.11.2000, Procurorul Regal din Belgia l-a arestat în vederea extrădării către România pe numitul Mihai Bucurenciu, având la bază mandatul de arestare preventivă 617/P/10.05.2000 emis de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova. În finalul acestei adrese se precizează: «Vă rugăm să dispuneți măsuri urgente de întocmire și expediere, pe canale oficiale, către autoritățile belgiene competente, a documentelor de extrădare». Curtea constată că extrădarea (cererea propriu-zisă) nu a ajuns în Belgia, astfel încât la 02.01.2001, Curtea de Apel de la Prima Înfățișare a Judecătorilor Districtul Tongeren în probleme Corecționale, a dispus «punerea imediată în libertate a învinuitului» Bucurenciu”, se arată în motivarea Curții.

Judecătorii mai notează în document că în 2011, la cererea instanțelor de judecată, Poliția și Ministerul Justiției au arătat că pe numele lui Bucurenciu nu s-a întocmit un dosar de extrădare.

„În acest sens, I.G.P. – B.M.I., prin adresa 47518/AD/GEL din 11.03.2011 (fila 62) precizează …Â«nu deținem documente efectuate pentru extrădarea sus-numitului, autoritatea judiciară competentă în cazul extrădărilor fiind MJ.»”, a fost răspunsul Poliției, în vreme ce Ministerul Justiției arăta că „în Registratura electronică precum și în arhiva fizică a MJ nu a fost identificat dosarul de extrădare privind pe sus-numitul”.

În aceste împrejurări, notează Curtea, „în lipsa vreunei cereri de extrădare, era firesc și normal ca inculpatul să creadă că s-a renunțat la tragerea sa la răspundere penală … fiind îndeplinită prima condiție invocată, referitoare la împrejurarea că inculpatul nu a cunoscut evoluția procesului penal pornit împotriva sa (Decizia penală nr. 5424/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Jurisprudența CEDO)”.

Curtea apreciază ca fiind inexactă concluzia procurorilor bucureșteni privind faptul că autoritățile belgiene ar fi respins solicitarea de extrădare, „deoarece o asemenea cerere nu a ajuns în Belgia”, ba mai mult, „o asemenea cerere nu există”.

„Inexistența vreunei cereri de extrădare nu-i poate fi imputată inculpatului. Inexistența vreunei cereri de extrădare formulată în cursul procesului penal i-a creat convingerea inculpatului că procesul penal s-a oprit, având în vedere și poziția sa procesuală privind împrejurarea că «părțile vătămate» sunt autorii furtului banilor și a celorlalte obiecte din portbagajul autoturismului său”, se mai arată în motivare.

Instanța este de acord și cu faptul că nu s-a făcut citarea corectă a lui Bucurenciu în Belgia, ci doar la reședința din țară – deși avocatul acestuia a arătat instanțelor anterioare că el este stabilit în străinătate -, fiind astfel în imposibilitate de apărare.

Totodată, în ce privește contestarea sentinței Tribunalului București de către Parchet ca fiind netemeinică, întrucât a fost greșit individualizată pedeapsa, considerată de procurori prea blândă, instanța arată că acest motiv este nefondat, întrucât Mihai Bucurenciu a recunoscut integral faptele.

„La termenul din 19 mai 2011, inculpatul Mihai Bucurenciu a declarat că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, cu aplicarea dispozițiilor art. 320 indice 1 Cod procedură penală”, se mai arată în motivare.

Judecătorul redă succinta starea de fapt reținută la acea vreme de procurori în rechizitoriu: „În fapt, s-a reținut că, la data de 11 ianuarie 2000, autoturismul Mercedes proprietatea inculpatului Mihai Bucurenciu a fost spart și a fost sustrasă o geantă din piele, în care se aflau sumele de bani (420.000 USD, 30.000 D.M., 2000 lire sterline, 120.000.000 lei) și 300 grame bijuterii din aur. În perioada 11 ianuarie 2000 – 14 februarie 2000, în baza unei înțelegeri prealabile cu ceilalți coinculpați, inculpatul Mihai Bucurenciu a lipsit de libertate, în mod ilegal, pe părțile vătămate R.V. (Răducan Valentin, n.r.) și D.C. și le-a supus unor suferințe fizice și morale, deoarece avea convingerea că aceștia sunt autorii furtului din mașina sa”.

Instanța arată că încadrarea faptelor a fost corect făcută de Tribunalul București, iar „individualizarea judiciară a pedepselor aplicate pentru fiecare infracțiune, precum și a pedepsei rezultante de trei ani închisoare s-a făcut în mod just … ținându-se seama de gradul de pericol social concret al fiecărei infracțiuni, de împrejurările reale ale comiterii faptelor și de circumstanțele personale ale inculpatului”.

„În aprecierea justă a împrejurărilor concret de comitere a faptelor, Curtea apreciază ca fiind determinant mobilul actelor sale violente, respectiv inculpatul avea convingerea că părțile vătămate sunt autorii furtului din autoturismul său. Ulterior, convingerea sa s-a adeverit constatându-se că părțile vătămate sunt într-adevăr autorii furtului respectiv. Evident că inculpatul nu poate fi exonerat de răspundere penală, pentru că, în mod nelegal, în afara unor proceduri urmate de organele abilitate, a încercat să-și recupereze bunurile, însă răspunderea sa trebuie diminuată și proporționată în raport de gravitatea concretă a faptelor penale comise. Valoarea deosebită a pagubei provocate de cele două «părți vătămate» l-a determinat să depășească limitele legale”, mai notează instanța în motivare .

Judecătorii precizează că Tribunalul a făcut corect aplicarea articolului 320 indice 1 Cod procedură penală, după care, „în raport de conduita bună înainte de comiterea faptelor, a reținut judicios circumstanța atenuantă și a redus corespunzător pedepsele la câte trei ani închisoare și respectiv un an și șase luni închisoare”.

„Aceste pedepse sunt proporționale cu gravitatea faptelor și vinovăția inculpatului, diminuată judicios în raport de comportamentul infracțional al victimelor, sunt eficiente, asigurând reeducarea și resocializarea inculpatului și în același timp descurajante în cadrul prevenției generale. Curtea apreciază că prima instanță a făcut just aplicarea articolelor 86 indice unu și doi din Cod penal, în raport de perioada mare de timp de la comiterea faptelor până în prezent, timp în care inculpatul a avut o comportare corectă de respectare a legilor. De asemenea, s-a evaluat corect împrejurarea că inculpatul are o familie închegată și un copil minor în întreținere”, mai notează judecătorii în motivare.

Bucurenciu a cerut rejudecarea sa după ce a fost extrădat, deși el a fost prins în România. În 8 iulie 2009, Mihai Bucurenciu, care era dat în urmărire internațională, a fost prins de autoritățile române în autogara din Râmnicu Vâlcea, având asupra sa acte de identitate falsificate, emise pe numele unui apropiat de-al său.

Mihai Bucurenciu a susținut la momentul reținerii sale că intenționa să se predea și că a intrat în țară cu trei zile înainte de a fi prins, fără să-i fie solicitate documentele la frontieră.

Catalin Lupasteanu, [email protected]

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să...
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?