Finul lui Mircea Geoană, deputatul Florentin Gust, se întoarce în PSD și votează moțiunea de cenzură. „Trădător este Boc care cedează în fiecare zi câte ceva, șantajat de UDMR”

Finul lui Mircea Geoană, deputatul Florentin Gust, se întoarce în PSD și votează moțiunea de cenzură. Trădător este Boc care cedează în fiecare zi câte ceva, șantajat de UDMR
Publicat: 24/04/2012, 14:26

Finul lui Mircea Geoană, deputatul Florentin Gust, pare a nu se mai simți bine în PDL, partid în care și-a anunțat înscrierea în urmă cu o aproape două luni, și pune umărul alături de USL la dărâmarea guvernului Ungureanu. Potrivit unor surse parlamentare, Gust se va întoarce în PSD.

Gust a declarat pentru gândul că va vota moțiunea de cenzură, deoarece nu este de acord cu hotărârea luată de Guvernul Ungureanu în privința UMF Târgu Mureș.

„Voi vota moțiunea de cenzură dintr-un motiv foarte simplu, cred că s-a lăsat foarte mult pentru UDMR faptul că în urmă cu trei săptămâni guvernul Ungureanu a acceptat să se facă o facultate în limba maghiară. Este un compromis prea mare. Ba mai mult eu nu vreau ca ai mei nepoți și copii săi să spună peste 30 de ani, să nu uităm declarația lui Peter Kovacs care a spus că în 30 de ani într-o regiune din România se va vorbi limba maghiară”, și-a explicat decizia Gust.

El a făcut apel la colegii din coaliția de guvernare să participe la această decizie și la „jocul pervers făcut de UDMR”. Deputatul a spus că guvernul Ungureanu face greșeli prea mari pentru viitorul României.

„Cu toate că premierul Ungureanu este un tip destul de bine privit pe scena politică, greșelile pe care și le asumă sunt prea mari pentru această perioadă și viitorul României”, a declarat pentru gândul deputatul PDL.

El a precizat că nu este vorba de trădare și că vinovat de trădare se face președintele PDL, Emil Boc, care cedează în fiecare zi ceva UDMR.

„Sunt foarte mulți colegi de la putere care gândesc la fel și sper să aibă curajul să voteze moțiunea de cenzură. Nu este vorba de trădare. L-am văzut ieri pe domnul Boc care vorbea de trădători. Păi trădător este domnul Boc care este în inima Transilvaniei și a Ardealului și care, practic printr-un șantaj pe care UDMR îl face la adresa PDL, el ca președinte cedează, cedează, cedează în fiecare zi câte ceva. Lucrul acesta trebuie oprit pentru că nu este vorba de trădare. Unii oameni au și păreri, cred că domnul Boc nu înțelege asta”, a subliniat Florentin Gust.

Deputatul a spus că nu este îngrijorat de faptul că va fi dat afară din PDL după această declarație, deoarece el iese din politică cu conștiința curată, pe când alții ies cu „buzunarele pline”.

Moțiunea de cenzură a USL se va dezbate vineri, iar pentru a fi adoptată are nevoie de votul a 231 de parlamentari.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
FOTO. Imagini incendiare în costum de baie cu una dintre cele mai frumoase femei din...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Cât scot lunar din buzunare chiriașii din cartierul Primăverii sau Kiseleff, pentru un apartament. Capitala...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Se schimbă buletinele. Anunțul făcut de MAI. Se întâmplă din 9 septembrie
Bicarbonatul de sodiu înlătură mirosurile neplăcute din șifonier
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Câți prieteni are Anamaria Prodan. Ce spune despre oamenii care au dezamăgit-o. “Cel care e...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
De ce pisicile zgârie mobila din casă?