21:43
Un avion de tip MiG-29 al Forțelor aeriene bulgare s-a prăbușit joi în Bulgaria, fără a face victime, cei doi piloți reușind să se catapulteze la timp, a anunțat Ministerul Apărării, citat de AFP.
Avionul de vânătoare de fabricație rusă a luat foc în timpul unui zbor de antrenament, înainte de a se prăbuși în apropierea satului Țarimir, din regiunea Plovdiv (sud).
Cei doi piloți s-au catapultat și nu au fost răniți, potrivit ministerului, care nu menționează eventuale pagube sau victime la sol.
Incidentul face obiectul unei anchete.