Manchester United a criticat Facebook, după ce rețeaua de socializare a refuzat să șteargă o pagină jignitoare la adresa clubului, scrie Daily Mail.
Pagina vizată se numește „I like to Munich, Munich” și face referire la accidentul tragic din 1958, când un avion plin cu jucătorii lui Manchester United nu a reușit să decoleze de la Munchen din cauza pistei înzăpezite și s-a lovit de un gard. În accident au murit opt jucători englezi, dar și 15 alți pasageri. Pe respectiva pagină, apare o fotografie a resturilor avionului, alături de mesajul „Ha, ha”.
Un purtător de cuvânt al lui Manchester United a declarat că pagina este „profund jignitoare”, dar Facebook a refuzat să o șteargă, pe motiv că nu ar încălca regulile site-ului. „Facebook este un loc unde oamenii pot discuta deschis și pot spune ce gândesc. Pe site intră 845 de milioane de oameni, e normal ca unii dintre ei să considere anumite lucruri jignitoare. O pagină nu poate fi eliminată doar pentru că este controversată”, a declarat un purtător de cuvânt al Facebook.
Daily Mail scrie că pagina „I like to Munich, Munich” ar fi creată de fani ai echipei Leeds United, una dintre rivalele istorice ale lui Manchester. Până acum, pagina a strâns 1.200 de Like-uri, dar și sute de comentarii furioase ale suporterilor lui Manchester.
„Suntem foarte dezamăgiți că Facebook a ales să nu șteargă pagina, aceasta este jignitoare la adresa tuturor victimelor, nu doar a jucătorilor noștri”, se arată într-un comunicat al clubului Manchester United.
„Cine a făcut așa ceva este un idiot și mă scârbește. Cred că autorul paginii are o problemă mintală”, a declarat Wilf McGuiness, care juca la Manchester United în 1958, dar nu s-a aflat alături de colegii săi în avionul respectiv, fiind accidentat.