Fostul iubit al cântăreței Amy Winehouse, acuzat de viol

Fostul iubit al cântăreței Amy Winehouse, acuzat de viol
Publicat: 28/04/2012, 17:39
Actualizat: 08/06/2012, 20:48

Reg Traviss, fostul iubit al cântăreței Amy Winehouse, s-a deplasat, vineri, la o secție de poliție din Londra, unde a fost chestionat de polițiștii britanici în legătură cu un dosar în care regizorul britanic este acuzat de comiterea unui viol, informează dailymail.co.uk.

Vizita regizorului britanic, în vârstă de 35 de ani, la secția de poliție londoneză se înscrie într-o procedură specială reglementată în dreptul britanic – arrest by appointment -, în virtutea căreia acuzatul se prezintă din proprie inițiativă la comisariat pentru a oferi explicații, în urma unei acuzații anterioare.

„O cunoaște într-adevăr pe femeia care a raportat violul la poliție, dar neagă cu vehemență această acuzație. Va face tot ce îi stă în putere pentru a lupta împotriva acuzației de viol”, a declarat un prieten al cineastului.

Vineri, purtătorul de cuvânt al poliției metropolitaine din Londra a declarat: „Un bărbat în vârstă de 35 de ani a fost arestat (în virtutea procedurii arrest by appointment, n.r.), pe baza unui mandat emis pe 5 aprilie de secția de poliție Westminster, în urma unei acuzații de viol, ce a fost raportată pe 18 ianuarie”.

„Acuzatul a fost eliberat pe cauțiune și are obligația de a se prezenta pentru o nouă audiere, la secția de poliție Central London, la începutul lunii iulie”, a adăugat aceeași sursă.

Procedura „arrest by appointment” este similară situației când o persoană se predă autorităților. Dacă acea persoană află că pe numele ei a fost emis un mandat de arestare, ea are posibilitatea de a contacta poliția și de merge la o secție de poliție la o dată stabilită de comun acord. Această procedură este invocată adeseori atunci când o persoană dorește să arate că vrea să coopereze cu autoritățile și poate avea ca rezultat stabilirea unei cauțiuni mai mici.

Regizorul Reg Traviss s-a declarat devastat de moartea iubitei sale Amy Winehouse, decedată în iulie 2011 la vârsta de 27 de ani, și a dezvăluit presei britanice că urma să se căsătorească cu artista.

„Da, absolut, am discutat despre posibilitatea de a ne căsători. Nu stabilisem o dată, dar căsătoria era un subiect care apărea destul de des în conversațiile noastre din ultima vreme”, a spus Traviss.

Potrivit declarațiilor sale, Amy Winehouse se afla pe punctul de a-și recăpăta controlul asupra vieții personale, puternic afectată în ultimii ani de viață de dependența de droguri.

Testele toxicologice efectuate după moartea cântăreței au arătat faptul că în organismul acesteia nu existau urme de droguri, în momentul producerii decesului.

În schimb, potrivit acelorași teste, medicii au descoperit în organismul artistei o concentrație de 416 miligrame de alcool per decilitru de sânge – de peste cinci ori limita legală de 80 de miligrame. Medicii consideră că o concentrație de 350 de miligrame de alcool în sânge este suficientă pentru a cauza decesul unei persoane.

Trei sticle goale de votcă au fost descoperite în dormitorul din reședința cântăreței din cartierul londonez Camden. Agentul de pază Andrew Morris a fost persoana care i-a telefonat lui Reg Traviss și i-a spus că iubita sa Amy Winehouse a fost găsită moartă în patul ei.

Reg Travis avea o relație de peste doi ani cu Amy Winehouse, iar relația lor era acceptată și sprijinită de părinții cântăreței.

Florin Badescu, [email protected]

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Statul VREA BANII românilor. Formular și plată până pe 31 decembrie. S-a dat lege în...
Misterioasa apariție a Coca-Cola. Drogul din prima rețetă
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Meteorologii anunță o scurtă pauză de la căldură, dar apoi canicula revine în forță