Cercetătorii de la LHC au descoperit o nouă PARTICULĂ. „Merită să deschidem șampania”

Cercetătorii de la LHC au descoperit o nouă PARTICULĂ. Merită să deschidem șampania
Publicat: 29/04/2012, 18:32
Actualizat: 30/04/2012, 14:51

Cercetătorii de la Marele Accelerator de Particule (LHC) din Geneva (Elveția) au anunțat că au descoperit o nouă particulă, în timpul unui experiment, scrie The Atlantic Wire.

Noua particulă este formată din trei quarcuri și „supraviețuiește” pentru o foarte scurtă perioadă de timp. „Există pentru mult mai puțin timp decât ne-am putea imagina noi”, a explicat Carlos Lourenco de la CERN. De fapt, cercetătorii au descoperit noua particulă doar datorită urmelor lăsate de aceasta, după ce a dispărut.

În ciuda duratei de viață foarte scurte, particula s-a ales cu un nume foarte lung: „neutral Xi_b star baryon”.

The Atlantic Wire scrie că particula respectivă a fost creată în interiorul LHC și nu există în niciun alt loc de pe Pământ. Totuși, „neutral Xi” poate apărea ocazional în spațiul cosmic.

Sursa notează că noua descoperire este importantă, dar nici pe departe la fel de „sexy” cum ar fi descoperirea bosonului Higgs, pe care cercetătorii speră să-l găsească până la sfârșitul anului. De fapt, acesta este principalul scop al LHC, scrie The Atlantic Wire. Totuși, cercetătorii spun că merită măcar să deschidă o sticlă de șampanie în cinstea noii particule.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi turiști au fost șocați de nota de plată de 811 euro pentru 2 băuturi,...
Caz rarisim! El este elevul care a luat cea mai mică notă din România, la...
FOTO. Face avere din imaginile cu ea dezbrăcată, iar acum a câștigat un concurs de...
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
Un bărbat care își căuta soția dispărută de-acasă a descoperit că aceasta fusese înghițită cu...
Ilie Năstase s-a despărțit de Ioana: 'Durere mare…'. A plecat singur în Cehia, cu lacrimi...
Secretul longevității celui mai VÂRSTNIC fotbalist din lume. Ce mănâncă Kazuyoshi Miura și ce stil...
Câştigurile fabuloase cu care sunt ademeniţi românii cu ajutorul AI. Ce profit i s-a oferit...
„Ei i-a plăcut viața, el a stat acasă ca prostu'” Bărbat din Iași, tată a...
Când vor avea loc alegerile parlamentare și prezidențiale. Coaliția a anunțat datele
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
ABANDONATE într-o mină! Peste 50 de mașini clasice VOLKSWAGEN au fost date uitării - VIDEO
Scandalul după golul Turciei la Euro ia amploare. Ambasadorul turc a fost convocat de germani....
FRUMUSEȚEA nu aduce FERICIRE. Ce se întâmplă cu oamenii care ARATĂ prea BINE?
Anunț pentru proprietarii de case și terenuri. Guvernul pregătește marea lovitură
Atac agresiv al hackerilor. Atenție, dacă aveți aceste telefoane
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, despre boala cumplită cu care mama lui s-a confruntat. Ce spune antrenorul despre...
Victor Vrînceanu, dezvăluiri cutremurătoare la adresa Andreei Antonescu: ”Mă trezesc că o persoană străină stă...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, de ce ai copiat la tema asta?
Avion deviat pe aeroportul Kennedy. Motivul este revoltător
×