Ministrul Nazare anunță că Aeroportul „MIHAIL KOGĂLNICEANU” va fi MODERNIZAT printr-o investiție de 40 milioane de euro

Ministrul Nazare anunță că Aeroportul MIHAIL KOGĂLNICEANU va fi MODERNIZAT printr-o investiție de 40 milioane de euro
Publicat: 30/04/2012, 16:28
Actualizat: 30/04/2012, 16:28

Ministrul Transporturilor, Alexandru Nazare, a anunțat, luni, că Aeroportul „Mihail Kogălniceanu” va fi modernizat, valoarea investiției fiind de 40 de milioane de euro, fonduri europene, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Vreau să vă spun că în această săptămână suntem în poziția în care putem să spunem că pentru Aeroportul «Mihail Kogălniceanu» contractul de finanțare poate fi semnat. Este vorba de modernizarea aeroportului, de un contract de finanțare de 40 de milioane de euro. Era un proiect așteptat de foarte mult la care am lucrat în ultimele șase luni foarte intens și acesta este al doilea aeroport finanțat din fonduri europene, după Suceava, al doilea contract de finanțare pe care îl semnăm. Urmează să se desfășoare procedura de licitație și sperăm ca în septembrie să poată fi semnat contractul”, a declarat ministrul Transporturilor.

Alexandru Nazare face o vizită, luni, pe șantierul Autostrăzii Soarelui pentru a vedea care este stadiul lucrărilor, el spunând că lucrările pe sectoarele Murfatlar-Medgidia și Medgidia-Cernavodă sunt în grafic și dacă totul merge conform planului atunci acestea vor fi deschise traficului la sfârșitul lunii iunie.

„Eu vreau să îmi fac datoria până la capăt. Așa cum m-ați văzut pe șantiere de la bun început, așa sunt și acum și până când o să predau mandatul mă voi comporta la fel deoarece cred sincer că acesta este modul în care putem să impulsionam constructorii să-și facă treaba și să respecte promisiunile. La momentul la care ne aflăm acum, constructorii sunt în grafic și asta e cel mai important, pentru asta am venit, să mă asigură că sunt în grafic”, a spus Nazare.

După ce Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a reziliat anul trecut contractul cu firma Colas, cea care ar fi trebuit să realizeze tronsonul de autostradă Cernavodă-Medgidia, a fost organizată o nouă licitație câștigată de consorțiul Astaldi – Max Boegl, același care lucrează și la tronsonul Medgidia-Constanța. Semnarea contractului a avut loc în 21 septembrie 2011, iar în 7 octombrie au început lucrările. Cei 20,5 kilometri din acest tronson urmează să fie finalizați complet în ianuarie 2013, dar din vară se va putea circula pe o singură cale.

La sfârșitul lunii iulie 2011 au fost inaugurați 21 de kilometri din autostradă, de la Murfatlar la Constanța, iar timp de două luni circulația s-a desfășurat pe o singură cale până la finalul lui septembrie când a fost dat circulației și celălalt sens de mers.

La începutul lunii martie 2012, reprezentanții firmei Astaldi – Max Boegl susțineau că segmentul de autostradă Cernavodă-Medgidia va fi deschis circulației pe o singură cale la sfârșitul lunii iulie.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal