RAPORT: O parte din fondurile americane destinate reconstrucției Irakului ar fi ajuns în buzunarele insurgenților

RAPORT: O parte din fondurile americane destinate reconstrucției Irakului ar fi ajuns în buzunarele insurgenților
Publicat: 01/05/2012, 13:35
Actualizat: 09/06/2012, 20:14

Anumiți ofițeri americani apreciază că este posibil ca fonduri destinate reconstrucției Irakului să fi ajuns în buzunarele insurgenților, potrivit unui raport al unui organism american public de monitorizare, relatează AFP.

Inspectorul general special pentru reconstrucția Irakului (SIGIR) a intervievat ofițeri și oficiali asociați CERP (Programul de Reacție de Urgență a Comandanților).

Congresul american a deblocat, începând din 2004 și până în prezent, aproape patru miliarde de dolari pentru CERP, un fond al Pentagonului aflat la dispoziția comandanților militari americani menit să răspundă unor nevoi urgente de intervenție și reconstrucție.

„Anumiți comandanți au declarat că insurgenții ar fi putut beneficia de deturnări de fonduri CERP”, subliniază SIGIR într-un raport publicat luni.

„În cursul unor operațiuni împotriva unor insurgenți au fost găsiți bani (…), (și s-au obținut) mărturii din partea anumitor antrepenori, potrivit cărora aceștia au plătit (sume) pentru «protecția» lor”, se arată în raport, care citează un comandant american.

„Au existat probe evidente, potrivit cărora autoritățile locale (…) furau la cel mai înalt nivel”, a declarat un alt comandant. „Mai mult, guvernatorii ofereau insurgenților bani destinați activităților CERP, pentru ca anumite programe finanțate de către CERP să nu fie atacate”, a adăugat acesta.

Trupele americane prezente în Irak au numărat până la 170.000 de oameni, după invadarea acestei țări în 2003 de către o coaliție internațională condusă de Statele Unite, dar acestea au fost retrase aproape integral până la sfârșitul lui 2011. În prezent, în Irak se mai află doar aproximativ 150 de oameni, plasați sub autoritatea Ambasadei Statelor Unite.

„Corupția face parte integrantă din societatea și politica din Irak. Lupta împotriva corupției în sistemul irakian este o muncă de Sisif”, a declarat un comandant, argumentând că corupția „este, în general, acceptată ca o practică curentă”.

„Atunci când dai 40.000 de dolari unui șef de întreprindere pentru a săpa un puț, iar 10% se duc la șeful întreprinderii și alți 10% la șeful tribului local, noi numim asta corupție. Însă era prețul de plătit pentru ca lucrurile să fie făcute”, a explicat un alt comandant.

„Nu am văzut niciun membru al personalului american să comită fraude, însă în cultura irakiană existau numeroase cheltuieli false”, continuă sursa citată.

„Eu cred că întreprinderile utilizate în cadrul anumitor proiecte trebuiau să ofere (ilegal) sume de bani unor oficiali irakieni. Atunci când aceste întreprinderi nu dădeau bani oficialilor existau incidente, ca amenințări și atacuri”, potrivit unui alt ofițer.

„În plus, anumiți oficiali irakieni, atât politici, cât și militari, au încercat să ne constrângă să angajăm anumite întreprinderi. Ipoteza era că aceste întreprinderi ofereau sume de bani pe sub mână unor oficiali irakieni”, continuă acesta.

Potrivit raportului, „aproximativ 76% dintre persoanele intervievate au apreciat că cel puțin o parte din banii (destinați proiectelor CERP) s-a pierdut prin farude și corupție”.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal