Activitatea din sectorul manufacturier al zonei euro și-a accelerat scăderea în luna aprilie, declinul care a început la periferia regiunii începând să fie resimțit tot mai acut de economii precum Franța și Germania, potrivit unui studiu prezentat miercuri, preluat de Reuters.
Industria manufacturieră din zona euro a concediat în aprilie cei mai mulți angajați din ultimii doi ani, după scăderea comenzilor noi pentru cea de-a 11-a lună consecutiv, reflectând situația dificilă din sectorul care a adus cea mai importantă contribuție la revenirea blocului monetar din recesiunea din 2009.
Indicele încrederii managerilor din sectorul manufacturier din zona euro, calculat lunar de Markit, a scăzut în aprilie la cel mai redus nivel din iunie 2009 și se menține pentru cea de-a noua lună consecutivă sub pragul median dintre contracție economică și creștere.
„Industria manufacturieră din zona euro s-a aplecat în aprilie și mai mult într-o nouă recesiune”, comentează economistul șef al Markit, Chris Williamson.
Pentru Germania, cea mai mare economie europeană, indicele încrederii din industria manufacturieră sugerează că sectorul s-a contractat în aprilie pentru cea de-a doua lună consecutiv, situație similară cu cea înregistrată în Franța.
În Italia, a treia mare economie a zonei euro, după Germania și Franța, sectorul manufacturier s-a contractat în aprile pentru cea de-a noua lună consecutiv, potrivit rezultatelor sondajului, iar în Spania, pe fondul măsurilor dure de austeritate, activitatea a înregistrat cea mai mare scădere din iunie 2009.
Sondajul Markit este considerat una dintre cele mai precise măsurători ale situației economice din zona euro, având în rândul respondenților zeci de mii de firme din sectorul manufacturier și al serviciilor.
Estimările oficiale și cele ale analiștilor financiari indică intrarea zonei euro în recesiune în ultimele două trimestre încheiate pentru a doua oară în trei ani.