Prima pagină » Sport » Real Madrid a câștigat al 32-lea titlu de campioană în Spania

Real Madrid a câștigat al 32-lea titlu de campioană în Spania

Real Madrid a câștigat al 32-lea titlu de campioană în Spania
Echipa Real Madrid a câștigat al 32-lea titlu de campioană în Spania, după ce a învins, miercuri, în deplasare, cu scorul de 3-0 (2-0), formația Athletic Bilbao, într-un meci din etapa a XX-a campionatului spaniol, care ar fi trebuit să aibă loc la începutul anului, dar a fost amânată.

Echipa Real Madrid a câștigat al 32-lea titlu de campioană în Spania, după ce a învins, miercuri, în deplasare, cu scorul de 3-0 (2-0), formația Athletic Bilbao, într-un meci din etapa a XX-a campionatului spaniol, care ar fi trebuit să aibă loc la începutul anului, dar a fost amânată.

Golurile formației antrenate de Jose Mourinho au fost marcate de Higuain ’16, Ozil ’20 și Cristiano Ronaldo ’50.

Cu două etape înainte de finalul sezonului, Real Madrid a acumult 94 de puncte și nu mai poate fi ajunsă de următoarea clasată FC Barcelona, care are 87 de puncte.

Precedentele 31 de titluri ale madrilenilor au fost câștigate în 1931-1932, 1932-1933, 1953-1954, 1954-1955, 1956-1957, 1957-1958, 1960-1961, 1961-1962, 1962-1963, 1963-1964, 1964-1965, 1966-1967, 1967-1968, 1968-1969, 1971-1972, 1974-1975, 1975-1976, 1977-1978, 1978-1979, 1979-1980, 1985-1986, 1986-1987, 1987-1988, 1988-1989, 1989-1990, 1994-1995, 1996-1997, 2000-2001, 2002-2003, 2006-2007, 2007-2008.

Jucătorii folosiți de Jose Mourinho în acest sezon din Primera Division sunt următorii: Iker Casillas, Ricardo Carvalho, Pepe, Sergio Ramos, Nuri Șahin, Sami Khedira, Cristiano Ronaldo, Kaka, Karim Benzema, Mesut Ozil, Esteban Granero, Marcelo, Antonio Adan, Xabi Alonso, Fabio Coentrao, Hamit Altıntop, Alvaro Arbeloa, Raul Albiol, Raphael Varane, Gonzalo Higuain, Jose Callejon, Angel Di Maria, Pedro Mendes, Lassana Diarra, Alvaro Morata, Nacho, Jese, Joselu, Fernando Pacheco, Jorge Casado.

Acesta este primul titlu în Spania pentru Jose Mourinho, care mai câștigase Cupa Spaniei în sezonul trecut cu Real Madrid. Mourinho a mai câștigat două titluri în Portugalia cu FC Porto, două în Anglia cu Chelsea Londra și două în Italia cu Internazionale Milano.

Gruparea Real Madrid a anunțat, miercuri, că sărbătorirea câștigării titlului de campioană a Spaniei, în cazul unui succes în deplasare la Athletic Bilbao sau al unui eșec al rivalei FC Barcelona, va avea loc joi. „Programul pentru joi urmează să fie stabilit”, a precizat un reprezentant al clubului. Cotidianul Marca a scris că sărbătoarea va avea loc începând cu ora locală 19.00, în Piața Cibeles.

Într-un alt meci disputat miercuri seară în etapa a XX-a din Primera Division, echipa FC Valencia a învins, pe teren propriu, cu scorul de 4-0 (0-0), formația Osasuna Pamplona. Golurile învingătorilor au fost marcate de Aduriz ’76, ’87 și Jonas ’83, ’88.