Președintele R. Moldova și-a început vizita în România, fiind primit la Cotroceni de Traian Băsescu

Președintele R. Moldova și-a început vizita în România, fiind primit la Cotroceni de Traian Băsescu
Publicat: 03/05/2012, 11:14
Actualizat: 03/05/2012, 12:56

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, și-a început, joi, vizita oficială în România, fiind primit la Palatul Cotroceni de către președintele Traian Băsescu.

Primirea a avut loc pe Platoul Marinescu de la Palatul Cotroceni.

Au fost intonate imnurile de stat, iar cei doi președinți au trecut în revistă Garda de onoare.

Ulterior au fost prezentate cele două delegații.

Băsescu și Timofti au progamate convorbiri tête-à-tête, urmate de convorbiri oficiale, cu participarea membrilor celor două delegații oficiale.

La finalul întâlnirii, Băsescu și Timofti vor susține declarații de presă.

„În cadrul convorbirilor cu președintele României vor fi abordate teme aflate pe agenda bilaterală, perspectiva europeană a Republicii Moldova, precum și subiecte de actualitate de pe agenda internațională”, informa, miercuri, Președinția.

Președintele Republicii Moldova se va întâlni de asemenea cu președinții celor două Camere ale Parlamentului, precum și cu Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Din delegația Republicii Moldova mai fac parte ministrul Justiției Oleg Efrim, ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor Marcel Răducan, adjunctul ministrului de Externe Andrei Popov și adjunctul ministrului Economiei Octavian Calmâc.

Prima vizită în străinătate a lui Nicolae Timofti a fost la Bruxelles.

Nicolae Timofti a fost ales președinte al Republicii Moldova la 16 martie 2012, de către Parlament, ca urmare a exprimării votului unui număr de 62 de deputați din totalul de 101.

Potrivit prevederilor constituționale ale Republicii Moldova, mandatul prezidențial este de patru ani. Alegerea lui Timofti a avut loc la capătul unei perioade de aproape doi ani de interimat prezidențial.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
Netflix dă lovitura sfârșitului de an. Asta da surpriză pentru a bonați
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
Soția lui Gabriel Cotabiță, adevărul despre starea de sănătate a artistului: "Era riscant"
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Holera, „mirosul morții” și Nicolae Iorga